Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, luni, 9 iunie, patru percheziții domiciliare în județ, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii naționale JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.
Perchezițiile au avut loc la locuințele unor persoane, precum și la sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale implicate în anchetă.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, în perioada 2022-2023, un funcționar din cadrul unei instituții publice din județul Argeș, împreună cu alți angajați ai instituției, ar fi atribuit un contract pentru reabilitarea sediului instituției fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.
Anchetatorii susțin că o parte din materialele achiziționate pentru lucrările de reabilitare ar fi fost folosite la alte construcții realizate în interes personal, ceea ce ar fi generat un prejudiciu estimat la aproximativ 131.000 de lei.
În cadrul dosarului, două persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza unor mandate de aducere emise de organele de cercetare penală.
La desfășurarea activităților au participat și polițiști ai Serviciului Criminalistic Argeș.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele investigate.


