Pe malul unui râu din Argeș a fost găsită o bucată din mâna unui om

Pe malul unui râu din Argeș a fost găsită o bucată din mâna unui om. Acesta e posibil să fi fost sfârtecat de animale.

UPDATE: Polițiștii au depistat că mâna i-ar aparține unui criminal din București.

Aseară, 08.12.2023, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmbovița, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de mușcături de animale.

Polițiștii au început cercetările pentru găsirea restului cadavrului, identificării persoanei și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul. În acest sens, a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei careia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București.

De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale.

Potrivit Digi24, bărbatul a fost condamnat în 1996 pentru omor, iar în 2015 a primit o condamnare pentru tentativă de omor.

Cercetările continuă pentru identificarea restului cadavrului, iar polițiștii au extins verificările și în localitățile unde persoana a avut domiciliul anterior.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI