0.4 C
Pitești
18 mart. 2025

Pe 20 nov. începe Campionatul Mondial de Fotbal – Qatar

Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar va fi primul campionat mondial ce va avea loc în Orientul Mijlociu și de asemenea primul organizat de o țară arabă majoritar musulmană. Este primul campionat mondial desfășurat iarna, dar într-o țară „caldă”. 32 de țări vor disputa 64 de meciuri, care se vor desfășura pe 8 stadioane. Campionatul va dura 29 de zile, adică până pe 18 decembrie inclusiv.

Transmisiile live dedicate Cupei Mondiale de Fotbal – FIFA Qatar 2022 vor putea fi văzute la TVR1 şi TVR2, cele care au achiziționat drepturile de televizare. În situația în care se desfășoară două partide simultan, TVR2 va difuza partida mai puțin interesantă.

„Aşteptăm de peste 4 ani acest eveniment, din 15 iulie 2018, cea mai lungă perioadă dintre ediţii succesive postbelice ale Cupei Mondiale. Va fi, probabil, cel mai bun turneu final, din mai multe motive: e prima oară când un turneu de asemenea anvergură se joacă, practic, într-un oraş, facilitând accesul suporterilor şi scutind deplasările echipelor; nu mai sunt diferenţe de fus orar, de climă, nu mai e nevoie de adaptare de la o partidă la alta; perioada e foarte bună din punct de vedere sportiv, cu jucători aflaţi în formă maximă.

În acelaşi timp, pentru români, va fi un spectacol extraordinar. Orele de disputare sunt perfecte, toate meciurile vor fi transmise HD şi vor avea comentariu de la faţa locului, premieră pentru TVR. Vom avea ocazia să-i admirăm, la ultima competiţie majoră, pe corifeii anilor 2000 – Messi, Ronaldo, Modric, Luis Suarez, Cavani, Benzema, Neuer, Thiago Silva, Thomas Muller, Verthongen, Busquets, Bale, Eriksen, dar şi pe giganţii născuţi în acest secol, Mbappe, Vitinha, Bellingham, Pedri, Gavi, Vlahovic, Vinicius, Musiala – câţiva dintre ei. O lună de fotbal de cea mai bună calitate, o experienţă nemaipomenită, un cadou pentru toţi cei care iubesc sportul”, a declarat Emil Hossu-Longin, unul dintre cei mai apreciaţi comentatori sportivi ai TVR.

Toate cele 64 de partide de fotbal vor fi transmise de TVR în exclusivitate. Zilnic, mai multe ediţii de „Studio Mondial” vor completa, de la Bucureşti, cu informaţii şi puncte de vedere pertinente, transmisiunile directe din Qatar. În plus, „Super Mondial” va supune atenţiei telespectatorilor şi o altă faţetă a competiţiei: modul în care CM din Qatar va fi reflectat în social media. În perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, în cele 29 de zile de Cupă Mondială de Fotbal, TVR va dedica aproximativ 400 de ore sportului rege, fie că este vorba despre transmisiuni în direct ale partidelor de fotbal sau despre studiouri de dezbatere conexe transmisiunilor directe, ştiri, rubrici sportive în emisiunile curente ale posturilor; de asemenea, toate partidele vor beneficia de redifuzări, iar „meciul zilei” va putea fi revăzut pe TVR INFO, în fiecare seară, de la 23.15.

Păcat că nu s-a calificat și România. Altfel am fi urmărit acest eveniment!

 

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress