Parlamentul României a adoptat, miercuri, proiectul de lege inițiat de UDMR care prevede dublarea cotei de vânătoare la specia urs brun. Actul normativ, deja aprobat de Senat, a trecut și de Camera Deputaților, for decizional, urmând să fie trimis spre promulgare președintelui.
Votul a fost unul covârșitor: 246 de parlamentari au votat „pentru”, 4 „împotrivă”, 22 s-au abținut, iar un ales nu a votat. Grupul USR a optat pentru abținere.
Proiectul de lege vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 și prevede reducerea efectivelor de urs brun cu 859 de exemplare. Măsura are ca scop diminuarea surplusului demografic, reducerea presiunii asupra habitatelor naturale și limitarea prezenței urșilor în zonele locuite.
Potrivit inițiatorilor, cota anuală va fi distribuită în aproximativ 500 de fonduri cinegetice, pe baza datelor rezultate din studiile genetice, estimările populației pentru perioada 2024–2025, amploarea pagubelor produse și numărul de probe genetice colectate. Sistemul ar urma să permită intervenții rapide în toate zonele afectate.
Legea introduce și posibilitatea intervenției imediate în cazul urșilor considerați periculoși. Astfel, dacă un exemplar este depistat într-o localitate, echipa locală de intervenție poate decide pe loc împușcarea acestuia. Procedura a fost simplificată, în sensul că raportul ulterior intervenției nu mai trebuie semnat de toți membrii, fiind suficientă aprobarea majorității.
Pentru menținerea echilibrului între categoriile de vârstă și sex, actul normativ stabilește reguli privind selecția exemplarelor recoltate. În cazul fondurilor cinegetice cu nivel de prevenție de două sau trei exemplare, trebuie recoltat cel puțin un exemplar cu blana sub 400 de puncte C.I.C., iar pentru cele cu nivel de patru sau cinci exemplare, cel puțin două exemplare sub acest prag.
Amendamentele depuse de deputații USR, printre care președintele Comisiei de Mediu, Adrian Giurgiu, și Alen Coliban, care vizau protejarea exemplarelor dominante prin interzicerea recoltării celor cu punctaj ridicat C.I.C., au fost respinse. În schimb, a rămas în vigoare prevederea care interzice recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub doi ani.
Inițiatorul proiectului, senatorul UDMR de Harghita, Tánczos Barna, a susținut că măsura este necesară în contextul creșterii populației de urși din România și al înmulțirii incidentelor.
„Toate cercetările efectuate în ultimii ani demonstrează că populația de urși crește semnificativ în România, iar odată cu aceasta crește și numărul de atacuri și daune. Necesitatea intervenției este incontestabilă”, a declarat acesta.
N.r. Astăzi, în urmă cu puțin timp, a fost semnalată prezența unui urs în comuna Mărăcineni. Zilele trecute ursul a ajuns în Albota. Luna trecută în Budeasa. Deci foarte aproape de oraș. Legea dată azi ajută mult autoritățile să ia măsuri mai rapid în ceea ce privește astfel de situații. Până nu va fi prea târziu.
Sursa: dinpadure.ro


