Cea de-a doua ediție a concursului regional de detecție a pierderilor de apă, organizat de Apă Canal 2000 SA, a debutat la Pitești cu participarea a opt operatori regionali de apă din mai multe zone ale țării, printre care Iași, Brașov, Craiova, Prahova și Teleorman.
La deschiderea competiției au fost prezenți primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, dar și directorul general al societății Apă Canal 2000 SA, Mihai Marinescu, alături de echipele participante și reprezentanții operatorilor regionali.
![]()
Edilul Piteștiului a felicitat organizatorii pentru inițiativa de a continua acest concurs dedicat reducerii pierderilor din rețelele de apă și a evidențiat importanța schimbului de experiență dintre specialiști. Totodată, Cristian Gentea, care este și președinte al ADIA, a subliniat că astfel de întâlniri contribuie la îmbunătățirea activității operatorilor regionali prin schimbul de informații și bune practici.
Primarul a reamintit și obiectivul operatorului regional de a reduce pierderile din sistem sub pragul de 20%, precizând că în prezent acestea sunt de 25,5%, ceea ce arată că ținta este tot mai aproape de a fi atinsă.
„Este important că învățăm permanent unii de la alții, să comparăm metodele noastre cu ale lor, iar acest schimb de experiență nu poate decât să ducă la rezultate bune”, a transmis Cristian Gentea, urând succes tuturor concurenților.
Competiția a început deja, organizatorii pregătind patru trasee pe care echipajele trebuie să identifice pierderile de apă folosind echipamente speciale de detecție. Participanții și-au verificat instrumentele înainte de start, iar câștigătorii urmează să fie desemnați la finalul zilei. Festivitatea de premiere va avea loc mâine.
![]()
![]()
![]()
![]()
La prima ediție a concursului, desfășurată anul trecut, trofeul a fost câștigat de echipajul operatorului regional din Brașov.


