8.4 C
Pitești
30 apr. 2025

Opt incendii de vegetație în județ

Opt incendii de vegetație în județ.

A fost o zi grea, însă a fost lichidat și incendiul de vegetație izbucnit în localitatea Stolnici.

Cele opt incendii au însumat o suprafață de teren afectată de peste 140 de hectare.

Din fericire, nu au fost identificate victime, iar flăcările au putut fi oprite din propagare.

Îi felicităm pe toți cei care au contribuit la îndeplinirea acestei misiuni!

Bascov, Schitu – 12 hectare – cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului.

Bascov, zona poligon- 30 de hectare și Stolnici – 100 de hectare – cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

Din păcate, mediul înconjurător a avut de suferit, dar noaptea a acoperit suferința lui cu întunericul, însă mâine, din nou se vor vedea efectele unor posibile neglijențe care au condus la aceste arderi necontrolate.

Și de această dată pompierii vă transmit recomandările lor, pe care le puteți da mai departe:

❗ NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite;

❗ NU aruncați la întâmplare resturile de țigară;

❗NU desfășurați activități care pot produce scântei în apropierea zonelor cu vegetație uscată;

❗ Acordați o atenție sporită copiilor pentru prevenirea jocului acestora cu focul, deoarece pot produce incendii.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress