Oină la țară. Jocul tradițional al românilor la Țițești.
În localitatea argeșeană Țițești are loc astăzi un eveniment care celebrează jocul de oină, sportul tradițional al românilor
Se aniversează astfel 75 de ani de oină în această comună, respectiv cea de-a VI-a ediție a Memorialului „Constantin Dumitrescu și soții Stanciu”.
Conform organizatorului Oliver Ioniță, un tânăr pasionat de acest sport, vor participa aproximativ 150 de sportivi din 12 localități.
Echipa de implementare a proiectului „Centrul Țițești – nod local al rețelei Multisport” este angrenată într-un proces fără precedent de descoperire a jocului sportiv românesc, în mai multe școli și licee din județul Argeș.
Constantin PAȘOL, Radio România Antena Satelor