7.6 C
Pitești
23 mart. 2025

Obliga pe alții să cerșească pentru el

În ziua de 07 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de exploatarea cerșetoriei, și au reținut un bărbat de 69 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016-iulie 2021, bărbatul ar fi determinat un bărbat de 68 de ani, din comuna Niculițel, județul Tulcea, persoană aflată într-o situație de vulnerabilitate, să apeleze, în mod repetat, la mila publicului, pe raza municipiului Pitești și comunei Bradu, obținând, pentru sine, foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 07 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Pitești și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat trei percheziții domiciliare la domiciliul și la alte două imobile ale celui în cauză, de pe raza municipiului Pitești.
În urma perchezițiilor, au fost identificați bani și bijuterii. În vederea continuării cercetărilor, a fost ridicată suma de 4.400 de lei, iar bijuteriile au fost lăsate în custodie.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress