O tânără însărcinată a fost împușcată
UPDATE: Criminalul s-a sinucis înainte de a fi prins de poliție.
O tragedie s-a petrecut sâmbătă seară, în complexul rezidențial Cosmopolis din nordul Capitalei, unde o tânără de 23 de ani, însărcinată, a fost împușcată mortal pe o stradă din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. Potrivit primelor informații, atacul s-a petrecut în jurul orei 19:10, în plină stradă, în fața fetiței victimei, în vârstă de doar 3 ani.
Echipajele medicale au intervenit prompt și au reușit inițial să o resusciteze pe tânără, care se afla în stop cardiorespirator, însă, din păcate, aceasta a decedat ulterior la Spitalul Floreasca.
Martorii au declarat că s-au auzit patru focuri de armă, iar tânăra ar fi fost împușcată de două ori, suferind mai multe plăgi împușcate. Conform surselor Adevărul, presupusul atacator este un bărbat în vârstă de 49 de ani, Robert Wolf, care ar fi avut un conflict verbal cu victima, degenerat într-un act de o violență extremă.

Victima ar fi o fostă concurentă la ”Insula Iubirii”, Teodora Marcu, din sezonul 6, care a fost la emisiune alături de soțul ei, Alex.
Poliția orașului Voluntari și echipaje ale IPJ Ilfov s-au deplasat la fața locului, iar autorul a fost identificat și este căutat pentru a fi reținut. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs atacul.
Un caz cutremurător, care readuce în discuție problema siguranței pe stradă și consecințele dramatice ale conflictelor nerezolvate.
Cazul este cutremurător prin violența cu care criminalul și-a dus planul la îndeplinire, fără să țină seama că femeia era de mână cu fetița sa de 3 anișori și era însărcinată în 26 de săptămâni, deci sarcina era vizibilă. Se pare că bărbatul ar fi avut în trecut o relație cu victima și ar fi postat mesaje amenințătoare și misogine pe rețelele sociale.


Influencerii iau atitudine:
Zmenta.ro: „O tânără de 23 de ani a fost împușcată mortal cu 3 gloanțe pe stradă, în București. Era însărcinată în 26 de săptâmâni și se plimba de mână cu fetița de 3 ani.
Criminalul – un posibil fost iubit bolnav psihic. Bestia posta public fără nici măcar o frică, pe internet, texte agresive și misogine. Băi, nimeni, dar nimeni nu a sesizat că e nebun?
Nu vă puteți imagina câți bolnavi de ăștia mișună printre noi și trăiesc în lumi total paralele. Și mai și semnalizează pe internet intențiile. Ăsta era atât de nebun că a ținut neapărat ca ultimul glonț să îl tragă în abdomen… repet, femeia fiind însărcinată.
Cică s-a sinucis. Dacă nu o făcea, trăia ca boierul 20 de ani cu masă și casă asigurate. Lecția e una: semnalizați măi oameni buni autorităților când vedeți dereglați de ăștia pe internet, măcar le mai taie din elan o vizită pe la secție și încep să-și construiască alte “filme”.”


