10.1 C
Pitești
21 mai 2025

O personalitate a sportului românesc vine alături de CS Dacia Mioveni

O personalitate a sportului românesc vine alături de CS Dacia Mioveni!

《Reputatul profesor Petre Berbecaru, o personalitate a sportului românesc, își aduce vasta experiență acumulată într-o viață petrecută pe terenurile de sport și la Mioveni, în calitate de consilier sportiv. Pentru că, chiar dacă a încercat, ne-a declarat că nu poate sta departe de fenomenul sportiv.

Numele lui Petre Berbecaru se confundă cu cel al handbalului vâlcean, pentru care a lucrat patru decenii și unde a contribuit la construcția legendarei echipe de handbal, Oltchim Rm. Vâlcea.

Petre Berbecaru a ajuns la Oltchim în 1982, unde în decursul anilor a îndeplinit toate funcțiile de conducere, de la secretar al clubului, vicepreședinte, antrenor secund, antrenor principal și președinte, timp în care Oltchim a bifat cele mai mari performanțe ale handbalului feminin românesc.

Este o onoare și un privilegiu pentru CS Dacia Mioveni 2012 ca, sub consilierea și expertiza reputatului om de sport, Petre Berbecaru, să dezvolte proiectul sportiv ce vizează pentru anii următori marea performanță!

Declarații prof. Petre Berbecaru:

”E foarte simplu! Dacia Mioveni mi-a solicitat ajutorul, iar mie îmi place să ajut. Văd aici dorința de a crește și asta mă atrage, pentru că este o provocare ce transmite o energie pozitivă, de care aveam nevoie. Am încredere în oamenii de acolo și în antrenoarea Victorina Bora. Da, am crezut că pot fi doar privitor la fenomenul sportiv, dar m-am înșelat. Din fericire!”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress