Consiliul Local al orașului Mioveni se va reuni joi, 22 ianuarie 2026, în cadrul unei noi ședințe publice ordinare. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 17:00, în sala de ședințe a Primăriei Orașului Mioveni.
Pe ordinea de zi sunt înscrise 22 de puncte, care vizează proiecte și hotărâri importante pentru buna funcționare a administrației locale, dar și pentru dezvoltarea orașului.
Printre cele mai importante subiecte se numără aprobarea contului de execuție al orașului Mioveni pentru trimestrul III al anului 2025, precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Pod peste Râul Argeșel, cartier Racovița – oraș Mioveni, între DN 73D și DC 85”, proiect de infrastructură așteptat de comunitatea locală.
De asemenea, consilierii locali vor analiza documentațiile necesare organizării concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Mioveni, vor dezbate desemnarea membrilor în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Mioveni și vor lua act de raportul privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în grad grav de handicap, desfășurată în semestrul al II-lea al anului 2025.
Un alt punct important pe ordinea de zi îl reprezintă încetarea mandatului de consilier local al doamnei Drăgușin Claudia-Maria și vacantarea unui post de consilier local în cadrul Consiliului Local Mioveni.
Ordinea de zi completă a ședinței este disponibilă pe site-ul oficial al instituției, www.emioveni.ro, în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Ședința va fi transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Orașului Mioveni, pentru a permite cetățenilor să urmărească dezbaterile în timp real.


