0.4 C
Pitești
18 mart. 2025

O locuință de serviciu pentru medicul Andrei Găitan

Ieri a făcut vâlvă mare, atât pe saiturile de presă, cât și pe facebook, un subiect privind un tânăr medic de la Spitalul Județean Pitești, care reclama faptul că e nevoit să facă naveta la București și așteaptă de 5 ani să i se dea un apartament de serviciu. În plus, unui alt medic venit de curând la același spital unde el profesează de 5 ani, i s-a atribuit un astfel de apartament. Medicul reclama sistemul, faptul că aceste apartamente se dau pe criterii nu tocmai corecte.

Reacțiile au fost multe și diferite. În special reacțiile autorităților au fost la înălțime, prefectul arătându-și spiritul „justițiar”, solicitând un control al Corpului de control al ministrului, pe tema atribuirii acestor apartamente pentru medici, iar primarul Gentea, arătându-și spiritul organizatoric. El a luat legătura telefonic cu medicul respectiv, spunând că nu a fost informat despre această situație, dar că există soluții pentru rezolvarea situației locative a medicului.

Iată ce spune primarul Cristian Gentea, o atitudine cât se poate de profesionistă:

《 Situația neplăcută în care se află din motive pe care nu le cunosc în amănunt, doctorul Andrei Găitan, a fost în atenția mea, imediat după ce am aflat-o. Ieri, puțin după ora 16 am vorbit cu medicul, o poate confirma!
Municipalitatea are protocol cu Spitalul Județean, a dat locuințe de serviciu, la solicitare. 8 apartamente sunt chiar acum la dispoziția spitalului.

Îmi pare rău că a devenit “virală” pe facebook o asemenea postare în care se induce opinia că primăria este, în parte, vinovată în acest caz!
Să rezum: avem date locuințe de serviciu, suntem preocupați și implicați corect și permanent în nevoile Piteștiului!》, scrie primarul Cristian Gentea, publicând și lista celor 8 apartamente atribuite Spitalului Județean de către municipalitate.

Medicul Andrei Găitan a revenit azi cu o altă postare:

《 Articolul publicat de mine, ieri, pe pagina de facebook ce descrie o parte a realității mele cotidiene, a captat interes public și mediatic. În acest context și din respect pentru toți cei care mi-au scris, doresc să precizez urmatoarele:

• În primul rând, as vrea să le mulțumesc, sincer, tuturor celor care au comentat. Realmente unele mesaje m-au impresionat profund, mi-au bucurat sufletul și mi-au reamintit de ce medicina merită orice sacrificiu.

• Am fost contactat de multe trusturi de presă locale și cu impact national. Am refuzat să dau declarații și să comentez. Ceea ce am scris este pur și simplu un fragment al poveștii pe care o trăiesc de 5 ani, este o parte a vieții mele și nu doresc să o transform într-un subiect de scandal, bârfă și cancan.

• Am fost contactat, din cadrul Primăriei Pitești, de domnul primar și domnul prefect, ce s-au arătat interesați de situația descrisă de mine.

• Până în prezent nu am fost amenințat de nimeni și spun asta pentru că am primit des această întrebare.

Aș vrea să închei prin a vă spune că nu doresc să pozez într-un justițiar, într-un Robin-Hood al sistemului de sănătate.Nu doresc să ocup vreo funcție în cadrul spitalului sau pe altundeva. Vreau să îmi văd de carieră și atât.
Aspectele legate de partea birocratică și de organizare nu mă interesează câtuși de puțin. Cred că asemenea probleme sunt treaba autorităților.

Cu toate ca am deranjat tare anumite persoane și personaje, mă bucur că am atras atenția asupra unui subiect ce reprezintă REALITATE pentru colegii mei ce se deplasează pe distanțe mari până la locul de muncă.
Dacă cele scrise de mine vor reprezenta chiar și un mic pas în calea rezolvării unei probleme destul de complexe, atunci îmi asum fericit toată antipatia generată și repercusiunile.》, a scris medicul.

De asemenea, publicăm mai jos și punctul de vedere al Spitalului Județean:

Având în vedere acuzele apărute în spațiul public cu privire la condițiile de acordare a locuințelor de serviciu, pentru o corectă informare, conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP) formulează o serie de precizări:

Spitalul Județean de Urgență Pitești a întreprins, în permanență, demersuri în a atrage medici, în special tineri. În acest sens, fără a avea obligativitate legală, s-a preocupat să le asigure locuințe de serviciu, fapt care s-a și materializat cu sprijinul Primăriei Pitești.
Menționăm că SJUP NU deține un fond de locuințe (nici în proprietate, nici în administrare).

Referitor la atribuirea locuințelor, aceasta se realizează în baza deciziei Comitetului Director, fiind prioritizată în funcție de specializarea cadrelor medicale și deficitul de personal aferent specializării respective și statutul social. Prioritate în acest sens au avut și au medicii din cadrul Secției ATI, medicii radiologi și cei care ocupă posturi unice.
Cât privește postul de medic epidemiolog, la care se face referire, se cunoaște faptul că la nivel național se înregistrează deficit de personal în această specialitate. Tocmai de aceea, am fost bucuroși că doamna doctor a ales SJUP.
Precizăm că, în ultimii doi ani, de 4 ori a fost organizat concurs pentru ocuparea postului de medic epidemiolog, fără a se înscrie vreun candidat. Cu mare dificultate, prin transfer, am reușit să atragem specialistul actual, fără de care SJUP nu își poate desfășura activitatea, conform normelor în vigoare.
Având în vedere contextul epidemiologic actual, ținând cont că doamna doctor nu are domiciliul în Pitești, fiind nevoită să parcurgă drumul Pitești – Craiova și invers, zilnic, că este mamă a doi copii și unic întreținător de familie și luând în considerare necesitatea ca medicul epidemiolog să aibă diponibilitate permanentă, considerăm că decizia nu este doar justificată, ci și absolut necesară.

Ne dorim ca serviciile medicale oferite în cadrul SJUP să fie de calitate, iar implicarea conducerii în acest sens este constantă, prin asigurarea unui mediu de lucru la standarde înalte, prin aparatura performantă achiziționată în ultimii ani, dar și asigurarea de echipamente de protecție, absolut necesare.
Vă asigurăm că se depun eforturi pentru ca toți medicii să fie mulțumiți de condițiile de lucru, fără discriminare, dar prioritizând situațiile de urgență, tocmai pentru a veni în sprijinul bolnavilor, în raport de nevoile actuale.》, transmite instituția acuzată, prin purtătorul său de cuvânt, Cazacu Cristina.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress