„Bine ai venit la Dacia Mioveni, Elena Roxana Beșleagă! Roxana intră în Centrul echipei noastre. Acesta este postul pe care joacă! A parcurs rapid drumul de la Junioare, la Divizia A și Liga Florilor.
O știm din multele meciuri jucate cu Activ Plopeni și Activ Prahova Ploiești, iar acum vine de la Gloria Bistrița și va juca restul sezonului Ligii Florilor alături de Dacia. Roxana este o jucătoare talentată și a avut mai multe convocări la lotul naționalei de tineret.
Luni seară a făcut primul antrenament la Sala Sporturilor, cu Dacia Mioveni.”, anunță clubul din Mioveni.
”Am venit la Dacia Mioveni pentru că în ultimii ani am fost martora evoluției constante a acestui club și îmi place că se dorește performanță.
Vreau să mă acomodez cât mai repede și să ajut echipa prin jocul meu. Aștept întâlnirea cu suporterii Daciei Mioveni, pe care îi știu foarte atașați de echipă și ale căror încurajări, de acum, mă vor viza și pe mine…”, spune jucătoarea.
Îi urăm succes alături de CS Dacia Mioveni 2012!