O femeie s-a aruncat în fața trenului

Traficul feroviar este oprit temporar pe secția de circulație Titu-Golești, în această dimineață, după ce o femeie s-a aruncat în fața unui tren.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat printr-un comunicat că traficul feroviar a fost oprit temporar, în jurul orei 09:35, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, Secția de circulație Titu-Golești, între stațiile CF Mătăsaru și Găești (la km 59+700), din cauza unui incident în care o persoană de sex feminin s-a aruncat în fața trenului RE 9201, aparținând operatorului național de transport feroviar călători CFR Călători.

Trenul RE 9201 staționează în firul I, în timp ce firul II este închis pentru lucrări de reînnoire a căii ferate. Autoritățile competente au fost imediat avizate pentru a efectua cercetările necesare.

Un alt tren este blocat în stația CF Mătăsaru

Un alt tren afectat de acest incident este trenul R 9023, care staționează în prezent în stația Mătăsaru, până la reluarea circulației pe care este trafic feroviar oprit.

”Menționăm că, până la finalizarea investigațiilor, trenurile aflate în tranzit pe această secție vor staționa. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA colaborează îndeaproape cu autoritățile competente pentru a asigura reluarea circulației în condiții de siguranță”, se mai arată în finalul comunicatului dat publicității de administratorul infrastructurii feroviare din România.

Sursa: clubferoviar.ro, foto: descriptiv

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI