19.6 C
Pitești
18 apr. 2025

O alarmă deranjează de zile în șir un întreg cartier

O alarmă deranjează de zile în șir un întreg cartier.

Cartierul Nord din mun. Pitești, mai exact zona L-uri a fost „binecuvântată” în anii de după Revoluție cu o centrală de măsurare a poluării. Pe lângă faptul că a fost amplasată în cea mai neinspirată locație (dar asta ține, probabil, de niște normative legale pe care nu le discutăm acum și aici), această centrală are montată o alarmă care urlă în tot cartierul ore în șir fără ca cineva să intervină. Aseară a urlat mai mult de o oră, în această dimineață mai bine de 15 minute.

Mii de oameni sunt deranjați de acest lucru, mai ales că zona L-uri este foarte aglomerată. În afara blocurilor din spate, unde zgomotul produs de alarmă o fi puțin estompat de blocurile paravan (L-urile), în acestea, unor mii de oameni li se deranjează liniștea și uneori somnul. În L-uri sunt peste 1000 de apartamente în care locuiesc, poate (o medie de) peste 3000 de suflete. N-o fi păcat de somnul lor, mai ales că jumătate dintre ei au ferestrele spre bulevard, unde sunt binecuvântați și cu sirene ale pompierilor, salvărilor și poliției – dar cu care s-au  mai obișnuit. Acest zgomot le mai lipsea! „Sirena” locală!

Propunem factorilor în drept să intervină pentru a găsi o soluție în a seta respectiva alarmă să semnaleze doar la punctele de service ale centralei. În epoca online, cred că e ceva simplu. Nu e nevoie să deranjezi tot cartierul că ai tu o problemă tehnică la respectivul obiectiv. Ținem să precizăm că centrala este îngrădită cu un gard înalt, deci este în siguranță în ce privește posibilii „atacatori”. Nu despre așa ceva e vorba! Alarma pornește strict din cauza unor probleme tehnice sau a unor dereglări ale aparaturii acesteia, nu e nimeni din cartier vinovat de acest lucru. Centrala măsoară poluarea, dar poluează fonic. Enorm de mult. Așteptăm rezolvarea!

N.R. Cui dorește, îi punem la dispoziție o înregistrare.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress