În contextul perioadei Sărbătorilor de iarnă şi al creşterii frecvenţei evenimentelor publice, Centrul Regional Pitești din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, în scopul susținerii eforturilor destinate asigurării unui climat de siguranţă pentru cetățeni, transmite o serie de recomandări legate de importanţa adoptării unei conduite preventive necesare evitării situațiilor de pericol din sfera traficului de persoane.
În acest sens, pentru perioada imediat următoare, va intensifica promovarea mesajelor antitrafic atât în mediul online, cât şi în cadrul întâlnirilor directe adresate persoanelor vulnerabile, aflate în situaţie de risc, precum şi populației în ansamblu.
Traficul de persoane reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, iar instituția este profund legată de lupta împotriva acestui fenomen.
În vreme ce, pentru mulți dintre noi, această perioadă aduce preocuparea pentru cadouri,
pentru petrecerea timpului cu cei dragi, există persoane aflate în situații dificile, care din dorinţa unei vieți mai bune, sau chiar din iubire, cad în capcana traficului de persoane.
《 Ne exprimăm preocuparea constantă şi sprijinul de a oferi acestor persoane informații
complete despre cum pot evita astfel de situații și despre cum pot ieşi dintr-o experiență de acest gen.
Astfel, pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să aveți în permanență în atenție faptul
că nu orice ofertă de muncă, ce promite un salariu foarte bun, chiar şi în absenţa specializării necesare, este ceea ce pare. Totodată, fiecare oportunitate de angajare trebuie să presupună şi semnarea unui contract de muncă, ce reprezintă un element de siguranță privind respectarea drepturilor și recuperarea eventualelor prejudicii suferite. Actele de identitate sau alte documente
personale trebuie predate doar organelor de aplicare a legii, și nu lăsate drept gaj sau reținute de alte persoane.
De asemnenea, dorim să aducem în atenție că, din păcate, mulți tineri experimentează pe
rețelele de socializare relații de prietenie cu persoane necunoscute, iar unele dintre aceste
persoane au ca scop inducerea lor în eroare şi, în final, traficarea şi exploatarea acestora. De
aceea, recomandăm ca informațiile pe care le transmitem în mediul on line să nu conțină detalii intime, să fim foarte prudenți și rezervați în acceptarea întâlnirilor cu indivizi cunoscuți doar pe rețelele de socializare şi să nu transmitem fotografii şi videoclipuri personale care ar putea fi utilizate ulterior în şantajarea noastră.
Totodată, perioadele de vacanţă pot reprezenta pentru anumite persoane pretextul unor noi experienţe, care excedează moralitatea şi legalitatea, și pentru care să plătească o diferite sume de bani. Aceste manifestări alimentează piața crimei organizate, aflată permanent în căutarea unor surse facile de câştig. Cererea stimulează traficanții de a căuta noi persoane care
prin santaj, manipulare sau chiar violenţă să le aducă câștiguri uriaşe.
Dorim să aducem în atenţia populației ca fapta de a folosi serviciile unei victime a traficului de persoane este o infracțiune prevăzută în Codul Penal şi îi invităm pe toţi cei interesați de informații detaliate despre traficul de persoane să acceseze paginile noastre de socializare sau numărul gratuit de informare 0800.800.678.》, a transmis, prin intermediul presei prezente azi la conferința de la sediul Poliției, comisarul șef Geană Marian, de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Pitești.