12.4 C
Pitești
26 mart. 2025

Noua lege a pensiilor a fost promulgată de președinte

Noua lege a pensiilor a fost promulgată de președinte

După ce a fost adoptată la votul final luna aceasta, noua lege privind sistemul public de pensii a trecut ieri și de președintele statului și va fi publicată curând în Monitorul Oficial. Noua reglementare a sistemului public de pensii reprezintă o măsură asumată de guvernanți prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Printre altele, viitoarea lege prevede că vârsta legală de pensionare va fi aceeași pentru bărbați și femei, respectiv 65 de ani, iar femeile vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în funcție de numărul copiilor pe care îi au.
După cum apare în nota de fundamentare, legea va duce la eliminarea inechităților dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în vederea restabilirii încrederii în acest sistem. În același document se subliniază că „sistemul de pensii trebuie să asigure un nivel de viață decent pensionarilor, în condițiile menţinerii sustenabilității bugetare”.

Proiectul de lege a primit unele modificări la Camera Deputaților față de forma adoptată la Senat, însă majoritatea punctelor esențiale au rămas neschimbate. De principiu, legea va intra în vigoare pe 1 septembrie 2024. Unele prevederi se vor aplica însă de la 1 ianuarie 2024:
– opțiunea pentru continuarea activității dincolo de vârsta de pensionare, până la 70 de ani, se va putea face încă de la 1 ianuarie;

– majorarea punctului de pensie se va produce tot de la început de an;

– termenul de contestare a deciziilor caselor teritoriale de pensii (45 de zile) se va aplica tot de la 1 ianuarie 2024.

Viitoarea lege reglementează pensia pentru limită de vârstă, pe cea anticipată, pe cea de invaliditate și pe cea de urmaș. Aceasta stabilește că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru bărbaţi, cât
și pentru femei. De asemenea, stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Apoi se stabileşte schimbarea modului în care se calculează pensia. Mai precis, valoarea se va determina prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Valoarea punctului de referinţă reprezintă raportul dintre valoarea actualului punct de pensie și nivelul mediu al
stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25.
Legea mai stabilește și majorarea, în 2024, a punctului de pensie cu 13,8%, adică până la valoarea de 2.032 de lei. Astfel, la 1 ianuarie, valoarea punctului de referință va fi 81 de lei.

Tot în legătură cu majorarea pensiilor, în următorii ani, valoarea punctului de referință se va majora anual cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se va adăuga 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut
realizat. De asemenea, toate pensiile stabilite în actualul sistem de pensii se vor recalcula folosind noile reguli, iar pensiile recalculate astfel nu vor putea fi mai mici decât cele anterioare.

Totodată, stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani va fi ajustat cu puncte
suplimentare, numite puncte de stabilitate, astfel:
0,5 puncte – pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
0,75 puncte – pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
1 punct – pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu perioade cuprinse între șase luni și trei ani și jumătate, în funcție de numărul copiilor.

Astfel, perioada cea mai mică de reducere a vârstei de pensionare, de șase luni, se va aplica în cazul femeilor care au crescut un copil, iar cea mai mare, de trei ani și jumătate, în cazul femeilor ce au născut și crescut cel puțin șapte copii.

În cazul pensiei anticipate, cei ce vor avea cinci ani de vechime peste stagiul complet de cotizare contributiv vor putea ieși la pensie cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei
standard de pensionare, respectiv la 60 de ani.

Atenție! Pentru a se putea aplica, legea mai trebuie și publicată în Monitorul Oficial. Noua lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, cu unele excepții, care se vor aplica din 1 ianuarie.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress