Niște golani
De foarte multe ori prefer să mă deplasez, în oraș, cu mijloacele de transport în comun – curate, punctuale, elegante, confortabile. Urmăresc, de sus, cu multă atenție nervozitatea celor care preferă mașina personală, fetițele ,,dotate” material și intelectual care conduc cu telefonul pe volan scriind mesaje sau conversând fără ca cineva să le ,,tragă pe dreapta”, mișcarea (forma de existență a materiei) dezordonată de pe trotuare. Privesc, discret, ,,colegii” de deplasare – diferite psihologii care merită urmărite și analizate.
Se urcă doi adolescenți, cu mult chef de vorbă, cu ironii ieftine la adresa profesorilor, cuvinte ,,grosiere” rostite cu mulți decibeli, indignare și dispreț pe fața călătorilor. Coboară la a doua stație de la urcarea lor (au abonament de la statul român) iar în liniștea așternută (parcă se terminase ,,Țiganiada” – I.B. Deleanu) o doamnă rostește, involuntar: Niște golani! A rostit această constatare fără ca indivizii să audă, probabil doamna nu a vrut ,,să-i afecteze… emoțional (!)”.
Mi-am amintit romanul lui Dinu Săraru – ,,Niște țărani”, fără nicio legătură, chiar este antiteză (bunul simț al țăranului român, bunătatea și respectul acestuia, puterea de a înțelege, răbda, analiza și exprima…). Îmi revin și tresar; ăștia ar putea ajunge în Parlamentul României – sunt suficiente locuri (466), mai mult de jumătate din numărul de locuri al Parlamentului Germaniei (cel mai mare Parlament din lume) sau al celui de la Bruxelles – european.
Am văzut ieri imagini din Parlamentul de la București, comentate cu indignare și detașare de cei care nu aveau legături (de prietenie sau partinice) cu personajele. Doi indivizi se luptau de parcă se pregăteau pentru Olimpiadă. Am aflat că de fapt, se luptau pe… un ,,rât de porc”, respectiv să și-l însușească, deși erau bine dotați în acest sens. Inițial am crezut că în incinta instituției a pătruns un terorist, iar agentul de serviciu a intervenit blocându-i accesul… la oxigen (i-a tasat nările cu incisivii din dotare). Ca-n autobuz, nimeni nu a intervenit. Cum să intervii când se băteau doi deputați, doi colegi care au candidat pe aceeași listă în urmă cu 4 ani, doi indivizi ce se dau urmașii Brătienilor, … . Acesta este LIBERALISMUL? Sigur, doamna din autobuz ar fi zis… ,,Niște derbedei” care ne hotărăsc destinul, care ne dau lecții de morală și viață, care au abonament (nu la PUBLITRANS) la cantina și bufetul, cu prețuri modice, ale parlamentului. Iată cine legiferează, cine ne cere votul, cine ,,se sacrifică” pentru binele nostru și al Universului. Ce caută astfel de ,,personaje” în această instituție? Doi elevi s-au bătut pe holul școlii și au fost exmatriculați (amintiri din școala adevărată); acești indivizi de ce mai sunt parlamentari?
Aștept intervenția promptă și ,,eficientă”, așa cum a vrut să pară de fiecare dată, a doamnei ministru al Justiției, alintata Alinuța, care să-i trimită imediat în fața ,,Curții Marțiale” (dacă nu și-a uitat vorbele în teritoriu), a domnului Ciucă (visător de Cotroceni) care să-i prezinte ,,plutonului de execuție” (așa, să-i sperie), a domnului Ciolacu, să explice cu cine s-a… ,,comasat”, a poporului, care să le dea o lecție fără menajamente (ăștia nu au șocuri emoționale). Sunt prea multe locuri în parlament (pentru prea multe lichele) plătite din munca celor umiliți și sfidați de 466 de câștigători la… Tombola electorală.
Noi ne vom respecta jurământul și îi vom trata și pe ei (deși căpușele trebuie eliminate) cu singurul antidot ,,jurnalistic” eficient –
ANTIVIRUS