CS Mioveni s-a întors fără punct și din meciul jucat în deplasare, în această după-amiază, la Severin, în fața echipei CSU Craiova, una dintre formațiile de top ale campionatului intern.
Oltenii au câștigat cu 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat, în minutul 37, de către Ivan, care a preluat mai întâi pe piept, apoi a șutat din marginea careului, lobat, direct în vinclul porții apărate de Popescu.
În minutul 79 Rivaldinho a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat după consultarea sistemului VAR, pentru un ofsaid.
Oaspeții au ieșit la joc tot mai curajos, iar în final puteau da lovitura. În al treilea minut al prelungirilor reprizei secunde, CS Mioveni a primit un penalty, în urma unui fault comis în careu de Raul Silva. Lovitura de la 11 metri a fost irosită de Antal, care a trimis în bară, iar CSU Craiova s-a impus în cele din urmă cu mari emoții.
VIDEO REZUMAT:
Argeșenii rămân doar cu un punct după 5 etape, obținut în duelul cu FCSB, pe teren propriu. În etapa următoare, CS Mioveni primește vizita echipei FC Argeș, meciul fiind programat vinerea viitoare, la ora 18.
Meciul s-a jucat la Turnu Severin. Și nici n-au jucat acasă, în Craiova, și tribunele tot sunt pline! Ce să înțelegem din asta?