Miss Argeș by Stroe Liana, un proiect unic la nivel județean

La Pitești a avut loc prima ediție a concursului Miss Argeș by Stroe Liana, un proiect unic la nivel județean, care a demonstrat că atunci când visezi cu adevărat și muncești cu pasiune, orice idee poate deveni realitate.

Miss Argeș 2025 a luat naștere dintr-un simplu vis și o idee, care, prin trei luni de muncă intensă, perseverență și dedicare, s-au transformat într-un eveniment de amploare, organizat cu profesionalism și atenție la fiecare detaliu.

Pe podium au pășit 78 de tineri și adolescenți, care au adus energie, eleganță și încredere în sine. Din cele aproximativ 70 de înscrieri inițiale, 12 finaliste au fost selectate pentru un cantonament organizat la Hotel River Place Pitești, unde au avut parte de o experiență completă, inspirată din marile competiții internaționale.

Acolo, concurentele au beneficiat de traininguri intensive de scenografie, defilare, atitudine și exprimare, precum și de ședințe foto profesionale și activități educative, menite să le ofere o perspectivă reală asupra lumii concursurilor de frumusețe.

Competiția a inclus patru probe principale – prezentare și dans de deschidere, costum popular argeșean, costum de baie și rochie de seară.
Titlul de Miss Argeș 2025 a fost câștigat de Sophia Petcăn, o tânără de 17 ani din Moșoaia, care își dorește o carieră în aviație.

„Pentru mine, Stroe Liana, ca organizatoare, cel mai mult au contat comportamentul, decența și eleganța concurentelor, valori care definesc adevărata frumusețe.
Deși este un concurs județean, organizarea și amploarea evenimentului s-au ridicat la nivel internațional, oferind o experiență completă și memorabilă tuturor celor implicați.”, a transmis organizatoarea evenimentului.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI