Misiune contracronometru în Munții Făgăraș: doi turiști din Cluj, salvați de salvamontiștii argeșeni

Intervenție dificilă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru salvamontiștii argeșeni, care au fost solicitați să acorde primul ajutor și să transporte doi turiști aflați în dificultate pe traseul marcat cu Cruce Albastră, între Lacul Călțun și Tunelul Transfăgărășan.

Cei doi turiști, un bărbat în vârstă de 35 de ani și o femeie de 29 de ani, din județul Cluj, ajunseseră într-o stare avansată de epuizare fizică. Situația era cu atât mai dificilă cu cât unul dintre ei suferea o luxație la nivelul unui membru inferior și nu se mai putea deplasa singur.

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, structura profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Argeș, au intervenit pe timp de noapte pentru recuperarea celor două persoane.
Misiunea a fost una dificilă și a durat aproximativ cinci ore, timp în care salvatorii au acordat primul ajutor și au transportat turiștii până la Transfăgărășan. În cele din urmă, ambele persoane au fost coborâte în siguranță din zona montană.

Salvamont: „Planificați cu atenție timpul petrecut pe munte”

Salvamontiștii atrag atenția asupra riscurilor la care se expun turiștii care pornesc târziu pe traseele montane, mai ales în Munții Făgăraș.

Traseul dintre Refugiul Călțun și Tunelul Transfăgărășan necesită o estimare corectă a timpului de mers, iar plecarea la ore târzii poate duce la surprinderea turiștilor de întuneric.

De asemenea, epuizarea fizică reduce concentrarea și reflexele, crescând riscul unor pași greșiți, entorse sau luxații. Salvamont recomandă ca ritmul de deplasare să fie adaptat după cel mai lent membru al grupului.

Pentru turele montane este recomandată și pregătirea unui echipament minim pentru situații neprevăzute. Lanterna frontală, cu baterii de rezervă, și folia de supraviețuire nu ar trebui să lipsească din rucsac, indiferent de lungimea traseului. În Făgăraș, temperaturile pot scădea rapid după lăsarea întunericului, existând inclusiv riscul de hipotermie.

Totodată, o trusă medicală de bază, care să conțină și o fașă elastică, poate fi utilă pentru imobilizarea temporară a unei articulații accidentate și reducerea durerii până la sosirea salvatorilor.

În cazul unei situații de urgență pe munte, turiștii sunt sfătuiți să apeleze numărul unic 112 sau Dispeceratul Național Salvamont – 0SALVAMONT (0725 826 668).

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI