12.4 C
Pitești
26 mart. 2025

Mioarele: accident rutier, doi copii implicați

Accident rutier produs în localitatea Mioarele. Autoturism ieșit în afara părții carosabile, posibil trei victime, conștiente.
Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat
Patru persoane în interiorul autoturismului, iar pentru două din acestea a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragere, o fată de 6ani aflată pe bancheta din spate și pasagerul din dreapta față. Copilul de 2 ani, care fusese pe bancheta din spate, a fost luat în brațe de mamă (șoferița), după accident.
Cei doi copii au fost preluați de către echipajul SMURD și sunt transportați la spital, iar un echipaj SAJ a preluat bărbatul din dreapta.
Toate victimele sunt conștiente.

UPDATE: Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că o femeie de 28 de ani, din Vulturești, care conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza localității Mioarele, din direcția Valea Mare Pravăț spre Boteni, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod, de pe partea dreaptă a drumului, în sensul său de deplasare.
În urma impactului au suferit leziuni ocupanții autoturismului, respectiv un bărbat de 34 de ani, din Vulturești, pasager dreapta față, precum și doi copii minori, fată de 6 ani și băiat de 2 ani, ambii ocupanți ai banchetei din spate, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress