Minor plasat sub control judiciar după o agresiune produsă într-un liceu din Pitești

Un elev în vârstă de 17 ani, din comuna Moșoaia, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, într-un dosar instrumentat de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, incidentul a fost semnalat în data de 27 ianuarie, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Pitești, a reclamat faptul că a fost agresat fizic în incinta unui liceu din oraș, de către un elev al unității de învățământ.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, atât apelantul, cât și un alt tânăr de 22 de ani, din orașul Costești, care ar fi intervenit pentru a aplana conflictul, ar fi fost loviți de același elev. Cei doi au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Elevul implicat a fost identificat ca fiind un minor de 17 ani. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorii au dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta, sub coordonarea procurorului de caz.

Reprezentanții IPJ Argeș precizează că dosarul se află într-o etapă procesuală în curs, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor Codului de procedură penală, până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Foto: descriptiv

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI