16.7 C
Pitești
16 mart. 2025

Minciuna-i tot cu regele la masă

În fiecare zi avem o sărbătoare! Serbăm femeia, bărbatul, copilul, mama, mediul, asistenta medicală, muzeul, dorul, francofonia (nu are legătură cu dormitul lui Macron în cortul de campanie păzit de… Kogălniceanu). Au rămas câteva zile în care, poate, trebuie să muncim, dar este loc și pentru ziua minciunii și a oftatului!

Asistăm zilnic la un concurs de minciuni de la cel mai înalt nivel și până jos, jos de tot, între politicienii zilei – păstori de ocazie la norodul pe care-l ignoră și desconsideră. Președinții celor două camere parlamentare sunt în duet, premierul gândind mai lent, în ritmul exploziilor solare, iese mai puțin în evidență, Cîmpeanu – demolatorul învățământului românesc, are o mimică de parcă în fiecare zi serbează Holocaustul, iar Mama natură l-a înzestrat cu puteri supraomenești (să treci pe la patru partide în câțiva ani și doar pe funcții, este o performanță) – este doar purtător de minciuni sau debitează singur, ăla de la Energie, din marele neam al Popeștilor, un mare mincinos, dar școlit și cu interese personale (nu poate fi acuzat de „grup organizat”?).
Inflația, creșterile de prețuri, criza – toate asociate cu războiul, Putin, blocada – reprezintă o formă modernă de manipulare. Că războiul a dus la… bla bla și noi… vom face, vom analiza, vom stabili, vom acționa, trebuie să… este nu numai expresia neputinței și lipsei de profesionalism, de necunoaștere a celor mai elementare noțiuni din managementul conducerii, al viziunii și priceperii. Și îți pui întrebarea de om simplu, plătitor de dări – chiar funciire a la Moromete, disciplinat, respectos, conformist – cât își permit acești indivizi să mintă, să manipuleze, să arunce cu praf pe gard pentru a nu se vedea… leopardul?

În 2021, sub presiunea UE și spre satisfacția liberalilor aflați la putere (și acum sunt prin toate coclaurile vieții sociale și politice) s-a liberalizat piața energiei – piața reglementează și stabilește prețul în funcție de cerere și ofertă! Și a reglat-o până a dereglat-o, îndreptând-o spre profitul supradimensionat al marilor companii – cu statut special în România, al benzinarilor, al celor care gestionează, prin Legi de tip cartel, piața energiei. Războiul, vinovatul de serviciu a început în 24 februarie 2022 (!) când de fapt dolarul a declanșat o ofensivă mascată împotriva monedei europene – euro (America are resurse, falimentează prin sancțiuni impuse Rusiei economia țărilor din UE – dependente de gazul rusesc, euro ,,fuge” în pribegie (eventual la Kiev) iar dolarul, ca un Făt Frumos din… Arizona devine regele finanțelor mondiale!).

Au trecut 141 de ani de când s-a spus că… ,,Minciuna stă cu regele la masă; Dar asta-i cam de multișor … ” (Alexandru Vlahuță). Nu știu dacă trăiesc în concubinaj (minciuna și regele) sau sunt bănuiți de adulter, dar ea, minciuna s-a perfecționat devenind ,,sarea din bucatele politicianului”. Nu vreau să fiu cinic, dar acest război a scos în evidență mai multe aspecte ignorate sau necunoscute – Ucraina, nefiind membru UE avea combinate, mine, uzine, super agricultură (cum aveam și noi, cândva)… A apărut actorul care dorește să joace pe o scenă europeană, să ajute blocul NATO în expansiunea sa, să ignore minoritățile cu care poporul ucrainian trăia în liniște și armonie.
Eram copil și în poveștile pe care le lecturam pentru dezvoltarea competențelor lingvistice (vai, Sorine, te-am plagiat!) aflam cum mincinoșilor le crește nasul. Mai nou, le crește bărbia, burta și… contul în bancă. Sper ca printr-o Ordonanță de urgență să fie fixată ziua ,,Minciunii și manipulării” (nu 1 aprilie – a păcălelilor; am fost păcăliți destul), recunoscută oficial pentru ca acești mincinoși să aibă o zi liberă, noi asigurându-le tratamentul eficient cu…

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress