Comuna Lerești – o comună mică, unde disciplina prin artele marțiale s-a dezvoltat, și pe zi ce trece mai apare câte un campion. În 2021 au câștigat multe medalii la concursurile la care au participat, iar 2022 va deveni un an al competițiilor mondiale. Ridicăm nivelul!
Astăzi a avut loc premierea micuților karatiști lereșteni de la A.C.S. Campionii Lerești – Karate Club. Sportivii au făcut și o demonstrație de luptă, cei prezenți fiind încântați de nivelul de pregătire al acestora.
Prin experiența și seriozitatea pe care a demonstrat-o în atâtea competiții, Sensei Raluca a impus liniștea în sală (de nici musca nu se auzea!), iar în această liniște perfectă a avut loc premierea sportivilor. Excelent exemplu de disciplină!
Surpriza a fost că Moșul, pentru că nu a reușit să ajungă tocmai la Lerești, l-a trimis pe primarul Marian Toader – știind că acesta iubește copiii și lucrul bine făcut – cu cadouri și gânduri de susținere din partea consiliului local și al așezării.
Bravo, copii! Felicitări, Sensei Raluca! Respectul comunității pentru munca voastră și pentru rezultatele obținute!