Mediile elevilor vor putea fi încheiate și cu două note, pentru a putea definitiva situația școlară a elevilor în contextul grevei generale, a transmis Ministrul Educației, Ligia Deca.
Ordinul privind modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităților de învăţământ preuniversitar, anunţat de Ministerul Educației joi, 8 iunie, conține două propuneri:
● în anul şcolar 2022-2023, numărul minim de
calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.
● în anul şcolar 2022-2023, situația şcolară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de consiliul profesoral din unitatea de învăţământ în şedinţa de încheiere a cursurilor şi fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.
În informarea publicată de minister se precizează și că situația școlară poate fi încheiată de profesorii care se află în activitate.
„Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu
minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu
implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”, mai transmite instituția condusă de
Ligia Deca.
„Nu vorbim despre încheierea situației școlare de către altcineva decât de către profesorii de la disciplinele respective. Nicăieri în cuprinsul ordinului de ministru nu apare o înlocuire a cadului didactic cu altcineva”, a subliniat ministrul în conferința de presă de la finalul
şedinţei de Guvern de azi.
„Am ușurat acest proces de închidere a situaţiilor școlare (…) Deci, să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situațiilor școlare în interesul elevilor”, a spus Ligia Deca și în
debutul ședinței de Guvern.