Medicul anchetat pentru corupție, mort în accident.
În această dimineață, în jurul orei 9.40, a avut loc un accident mortal de DN1. Victima ar fi Cornel Petreanu, unul dintre medicii de la ”Marius Nasta” anchetați pentru corupție, care se afla la volanul mașinii sale.
Din primele informații, mașina ar fi intrat în coliziune cu capul de pod, iar echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul șoferului. Anchetatorii iau în calcul și ipoteza unei sinucideri.
„La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 9:40, polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN1, la kilometrul 18, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Otopeni și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, iar din primele verificări au constatat faptul că, un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1, în zona kilometrului 18, ar fi intrat în coliziune cu structura pasajului căii ferate, aflată de pe partea dreaptă a direcției de deplasare.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a declarat decesul bărbatului respectiv. A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului, în vederea activităților din competență.
Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea situației de față de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.
Medicul Cornel Petreanu ar fi fost singur în mașină. Acesta se deplasa pe sensul spre Ploiești, iar înainte de accident ar fi mers la o biserică. Nu a lăsat niciun bilet de adio.
Cu aproximativ două săptămâni în urmă, doi medici de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, Cornel Petreanu şi Cristian Paleru, au fost arestați preventiv fiind acuzați de luare de mită.
Cornel Petreanu a fost plasat ulterior sub control judiciar. Măsura controlului judiciar a fost instituită și împotriva altor şase medici de la ”Marius Nasta”.