19.7 C
Pitești
22 mai 2025

Măsuri pentru siguranța alegerilor prezidențiale

Măsuri pentru siguranța alegerilor prezidențiale

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne din județul Argeș au luat o serie de măsuri pentru desfășurarea în condiții de siguranță și legalitate a alegerilor prezidențiale.

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional al județului Argeș, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Efectivele MAI din județul Argeș care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile MAI, din județul Argeș nu au înregistrat incidente electorale în legătură cu alegerile prezidențiale.

Așa cum știți, președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.

Astăzi, peste 1400 de angajați ai MAI, din județul Argeș acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal pentru protecția secțiilor de vot, verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

Vă reamintim că:

  • Cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
  • Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin un document valabil, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș astăzi, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, asigura program de lucru cu publicul.
  • Din datele colectate la nivelul județului Argeș rezultă că au fost înregistrate peste 1900 de cereri de urnă mobilă.

Vom reveni periodic, pe parcursul zilei de astăzi cu informații privind desfășurarea evenimentelor în context electoral.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress