13.7 C
Pitești
24 mart. 2025

Mare, mare accent pe Covid

Aproape 400 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În ultimele 24 de ore au fost desfășurate 30 de acţiuni punctuale, iar dintre acestea, 26 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.
În cadrul activităților au fost verificate aproape 2.500 de persoane, precum şi 147 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost verificate 156 de societăţi comerciale din 98 de locații, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali şi centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 146 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei, după cum urmează:
– 131 de sancţiuni, în valoare de 6.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii;
– 15 sancţiuni, în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicţiilor de deplasare.

• În ziua de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești și ai Biroului Rutier Pitești, care au acționat în sistem integrat împreună cu jandarmi argeșeni și polițiști locali, au verificat aproape 750 de persoane, 72 de societăți comerciale, precum și 52 de mijloace de transport persoane.
Cu ocazia acțiunilor, au fost instruiți operatorii economici din cele 11 locații de pe raza municipiului Pitești unde polițiștii au acționat.
În urma abaterilor constatate, polițiștii piteșteni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, conform Legii 55/2020, dintre care 61 de sancțiuni, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii, și o sancțiune, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

• În ziua de 17 noiembrie a.c., în intervalul orar 12:00-14:00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în zona centrală a municipiului Pitești.
Polițiștii au acționat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID–19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin, având în vedere noile măsuri instituite.
În urma acțiunii, au fost instruiți 6 operatori economici, au fost legitimate 11 persoane, care au fost avertizate verbal cu privire la nepurtarea mijloacelor de protecție individuală.

• Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au verificat 8 operatori economici, peste 20 de autovehicule, din care 3 mijloace de transport în comun, și au legitimat peste 30 de persoane.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat și 5 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii.
Verificările operatorilor economici au vizat în special zona comercială de pe raza localității Morărești.
Totodată, polițiștii au desfășurat activități de informare și pe raza celorlalte comune arondate, acțiunea având în principal rol preventiv și de responsabilizare a populației.

• Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au verificat 5 operatori economici, peste 20 de autovehicule, din care 6 mijloace de transport în comun, și au legitimat aproape 30 de persoane.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat și 8 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare totală de 2.500 de lei, dintre care 4 sancțiuni, cu avertisment, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii, iar 4 sancțiuni, cu o valoare totală de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării restricțiilor de deplasare.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress