19.7 C
Pitești
22 mai 2025

Mandate puse în executare de polițiști

Mandate puse în executare de polițiști


În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au pus în executare 5 Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, ca urmare a hotărârilor definitive dispuse de instanțele de judecată, la pedepse privative de libertate, în urma săvârșirii unor infracțiuni.
Totalitatea acestora ce poate fi luată în calcul de către orice cetățean, ca efect al bunei funcționări a sistemului juridic, precum și ca aspecte ce contribuie la siguranța publică, la nivelul întregii societăți:

Încarcerat ca urmare a condamnării pentru agresiune sexuală

În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 49 de ani, din Bradu.
Bărbatul a fost condamnat la 3 ani și 11 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.
Cel în cauză a fost încarcerat.

Pedeapsă cu suspendare, dispusă anterior de instanță, revocată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de ucidere cu intenție a unui animal
În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 66 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați.

Bărbatul în cauză era condamnat anterior cu suspendare de către o instanță de judecată, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni, iar condamnarea cu suspendare a fost revocată, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, respectiv uciderea, cu intenție, fără drept, a unui animal.
Bărbatul a fost încarcerat.

Condamnat pentru șantaj
În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Pitești, privind pe un bărbat de 57 de ani, din Micești.

Bărbatul a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de șantaj.
Cel în cauză a fost încarcerat.

Încarcerat pentru viol

În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Topoloveni, privind pe un bărbat de 40 de ani, din Călinești.
Cel în cauză a fost condamnat la 5 ani de închisoare, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de viol.
Bărbatul a fost încarcerat

Condamnat la închisoare pentru furt calificat

În ziua de 24 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 32 de ani, din Leordeni.
Cel în cauză a fost condamnat la 1 ani și 2 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Bărbatul a fost încarcerat.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress