Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” a fost astăzi gazda proiectului „Alternative la violență – Tu alegi” inițiat și coordonat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș. Cu mult interes ne-am alăturat inițiativei, bucurându-ne de subordonarea față de Inspectoratul Școlar Județean, pentru a face parte dintre unitățile școlare beneficiare ale activităților de proiect.
Astfel, elevii de clasele a XI-a au primit încă o dată resurse pentru: Formarea unui comportament asertiv care poate ajuta elevii în situaţii care pot escalada în violenţă; Sensibilizarea la consecinţele actelor de violenţă; Creșterea gradului de implicare voluntară în activităţi de prevenire a violenţei; Pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a elevilor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea normelor de convieţuire socială; Implicarea elevilor în activităţi de prevenire a criminalităţii. Ruperea cercului vicios al violenţei prin practicarea “Celor trei A “ ai non-violenţei: Asertivitate: Comunică eficient. Acţionează inteligent! Autocunoaştere: Cunoaşte-te în profunzime! Autocontrol: Stăpâneşte-ţi emoţiile! Dezvoltarea abilitǎţilor de comunicare, sociale şi emoţionale; Devoltarea stimei de sine, construirea unei imagini de sine pozitivă prin autocunoaştere şi dezvoltare personală;
De asemenea activitățile urmăresc creşterea încrederii şi a relaţionării dintre copii, părinţi şi şcoală, astfel că și cadrele didactice prezente să continue dezvoltarea de abilități de comunicare, autocontrol emoţional şi pedagogice.
Alături de noi, partenerii noștri de încredere, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Nicolae Puică” al Județului Argeș, prin reprezentanții serviciului SMURD și Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș, prin compartimentul educativ, au susținut activitățile interactive cu elevii.