10.2 C
Pitești
17 mart. 2025

Legea pensiilor se modifică

Legea pensiilor se modifică, fiind schimbări majore pentru milioane de români. Se discută inclusiv despre scăderea stagiului de cotizare de la 15 la 10 ani, astfel că persoanele care au plătit taxe la stat timp de 10 ani să poată ieși la pensie. În plus, până în 2023 românii încă vor mai putea să-și cumpere vechimea în muncă. O serie de modificări urmează să fie făcute după ce legea va ajunge în Parlament.

Astfel, ministrul Muncii s-a ferit să „dea din casă” încă, pentru că nu este finalizat procesul de stabilire a formulelor de calcul, dar sunt propuneri privind persoanele care au muncit 10 ani sau peste 10 ani să primească o pensie egală cu 40% procente din salariul minim brut pe țară la momentul ieșirii la pensie, iar cei care au cotizat 15 ani vor primi o pensie egală cu 45 de procente din salariul minim brut pe țară de la momentul ieșirii la pensie. În prezent, asta ar însemna 1020 de lei din 2550 de lei cât este salariul minim brut în prezent, respectiv 1147 de lei, astfel că pentru fiecare an muncit după cei 10 ani vechime, se mai adaugă un procent de 1% până la vechimea de 15 ani.

Un alt punct important este acela că până în august 2023 românii care au nevoie de vechime în muncă mai pot cumpăra vechimea, apoi legislația nu mai permite acest lucru. Prin urmare, cei care au muncit peste 6 ani și au cotizat la stat pot încheia un contract cu casa județeana de pensii și pot plăti vechimea în muncă pentru pensia minimă.

În acest moment legislația pentru ieșire la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.

Proiectul va mai avea și alte modificări care ar urma să fie făcute în Parlament în momentul în care propunerea va fi discutată în comisii și în plen.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress