… Şi neşters numele tău pentru faptele de biruinţă alături de eroii al căror sânge s-a amestecat cu sângele tău pe fronturile de luptă ale istoriei Neamului Românesc. Purtat-ai pe aripi de foc împăraţi şi regi, conducători de oşti, voievozi şi ostaşi împlinind împreună idealurile de libertate şi independenţă naţională, sfărâmând jugurile asupritoare. Până-n nemărginirile astrale zburat-ai cu feţi-frumoşii basmelor noastre, jarul fiindu-ţi hrana de toate zilele.
Fără tine, eroule-cal, domnitorul Ştefan cel Mare, deţinător al unei armate de 40.000 cavalerişti, având herghelii la Suceava, Roman, Vaslui şi Iaşi, nu s-ar fi încununat de glorie în faţa oştilor păgâne. Iar Petru Rareş, spun documentele, te iubea ca pe copiii lui.
Pe Mihai Viteazul nu ni-l putem imagina fără cal, iar armata lui nu ar fi devenit legendară în bătălia cu oastea otomană de la Călugăreni, la 13 august 1595. Şi tot călare a intrat în Cetatea de la Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599. (foto)
„Opt paji învestiți cu mare eleganță încunjura calul domnului. Înaintea lui opt seizi (grăjdar domnesc) duceau de frâu opt cai acoperiți cu șele prețioase, lucrate cu aur și argint, și împodobiți cu pene mari”. (Nicolae Bălcescu –Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul).
Împăratul roman Caligula, psihopat cum era, nu şi-a arătat cruzimea împotriva ta, ci avea o nedezminţită pasiune pentru cai şi cursele de cai. Lua cina în grajduri, inspectând personal caii și pe îngrijitorii lor. Incitatus fiindu-ţi numele, îţi construise grajd din marmură, jgheab din fildeş, lanţ şi salbă din pietre preţioase. Angajase 18 îngrijitori, iar dacă nu ar fi fost ucis pentru nesăbuinţele sale, diabolicul stăpân te aducea la rang de consul, arătând rivalilor că şi un cal poate deveni dregător.
„Un cal, un cal, dau un regat pentru un cal!”, ar fi strigat Richard al III-lea al Angliei, pierzându-şi viaţa şi calul în bătălia de la Boswarth, în celebrul război al celor Două Roze – Casa Lancester şi Casa de York. Cum să mai strige după ajutor ultimul rege al dinastiei de York, când capul, vorbesc sursele istorice, i-a fost strivit de către armata rivală? Evidentă rămâne încrederea în puterea ta, viteazule cal, mai preţios ca un regat când este vorba despre salvarea vieţii stăpânului tău.
Alexandru cel Mare şi-a înmormântat nărăvaşul cal, pe Bucifal, cu onoruri militare, ucis fiind în luptele indiene, iar Napoleon Bonaparte l-a luat pe Vizir în exil pe Insula Sfânta Elena, după ce Monango căzuse în lupta de la Waterloo.
Doar criminalii vremurilor actuale te maltratează şi te lasă pe drumuri muritor de foame, neavând teamă de legi şi de Dumnezeu.
Dar pentru faptele vitejeşti, alături de eroii din toate vremurile istoriei, fie-ţi de-a pururi numele lăudat!
Gheorghe MOHOR
Doamne, dacă-mi eşti prieten…
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.
Spiridon Popescu
