În comuna Suseni, lucrările de reparații se efectuează în regie proprie. Acum se lucrează la înlocuirea tuburilor la un podeț aflat peste drum de primărie. Se folosește buldoexcavatorul din dotarea instituției și se lucrează cu personal din aparatul primăriei.
Nu se angajează firmă specializată, pentru că așa se face economie la bani. Bugetul fiind subțire anul acesta, se caută mijloace de economisire a banului public. Primarul Radu Doru participă la toate lucrările de acest gen din comună, pentru a urmări îndeaproape modul de execuție. Spune că nu își permite sa se facă greșeli. Costă și banii sunt puțini.