La Bradu a fost dezbătut bugetul.
Astăzi, 15.03.2025, a avut loc dezbaterea proiectului de buget local pentru anul 2025 al comunei Bradu.
Dezbaterea s-a făcut în ședință publică, la Căminul Cultural Bradu, începând cu ora 10:00.
La Bradu a fost dezbătut bugetul
Pentru anul 2025, Comuna Bradu utilizează un buget generos, dar echilibrat. Primarul Dănuț Stroe a trebuit să îl proiecteze astfel încât să poată termina investițiile în derulare, dar și să le înceapă pe cele noi, aprobate deja. În plus, toate instituțiile și serviciile subordonate primăriei să funcționeze perfect. Primăria Bradu investește prioritar în educație, sănătate, activități sportive și culturale pentru copiii comunei.
Cetățenii prezenți au avut ceva cereri legate de asfaltare, precum și de infrastructura de utilități, la care primarul le-a oferit răspunsuri. S-a discutat decent și aplicat.
Ce venituri și cheltuieli sunt prevăzute
Veniturile totale estimate ale comunei în anul 2025 sunt de peste 58 milioane lei, din care 9,7 milioane lei provin din taxe pe proprietate. Impozitele pe clădiri provenite de persoanele juridice vor cumula venituri de aproape 9 ori mai mari decât cele de la persoanele fizice, iar pe terenuri de circa trei ori, ceea ce denotă că sunt mulți agenți economici pe teritoriul comunei.
Peste 4,7 milioane lei provin din sumele defalcate din TVA.
Impozitul pe mijloacele de transport aduce încă 1,8 milioane lei la bugetul comunei.
Pentru proiectele prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, comuna primește de la Bugetul de Stat 14,5 milioane lei, iar din PNRR 2,2 milioane lei.
Cele mai mari cheltuieli sunt cele cu investițiile, 22,9 mil. lei, urmate de cheltuielile de funcționare ale Primăriei și instituțiilor subordonate: bunuri și servicii 13,6 mil. lei, cheltuieli de personal 7,9 milioane, asistență socială 3,7 mil. lei, etc.
Autoritățile au prevăzut și un fond de rezervă de 1,3 mil. lei. Pentru activitățile social-culturale și învățământ sunt prevăzute în total 13 mil. lei. Din aceștia, pentru Învăţământ circa 2 milioane, pentru Sănătate 2,2 milioane lei, iar pentru ordine publică și funcționarea Poliției Locale 1,5 mil. lei. Activităților recreative, culturii și religiei le-au fost alocați 3,2 milioane lei, iar activităților sportive 2 milioane. Pentru iluminatul public, Primăria mai cheltuiește 1,3 milioane. De asemenea, s-au alocat sumele necesare pentru transportul public, salubritate și mediu.
Iată proiectul de buget, postat și pe site-ul Primăriei, spre a fi cunoscut și dezbătut de cetățeni:
După încheierea dezbaterii publice, primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe a transmis un mesaj locuitorilor comunei:
„Dragi brădeni, astăzi a avut loc dezbaterea publică a bugetului local pentru anul 2025.
Așa cum stiți, prezentarea proiectului de buget local este esențial pentru transperența în administrația locală. Dialogul cu dumneavoastră a fost și rămâne o prioritate pentru mine!
Vă asigur de faptul că toate chestiunile semnalate de dumneavoastră astăzi, vor fi analizate, și rezolvate pe cât posibil, în cel mai scurt timp!
Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru implicarea în dezvoltarea comunității noastre!”