Pentru că fostul primar al comunei Aninoasa, Ștefan Benonie, era în proces cu ANI, acestuia i s-a respins candidatura pentru alegerile din 27 iunie. Astfel, PSD Argeș a trebuit să desemneze rapid un nou candidat. Acesta este consilierul județean Nicolae Marius Manole, a cărui candidatură a fost depusă astăzi și aprobată de Biroul Electoral Județean, în prezența greilor de la județ, precum și a altor simpatizanți.
Liderul PSD Argeș, Ion Mînzînă, spune că îl cunoaște și proiectele lui nu sunt doar promisiuni, cu alte cuvinte garantează pentru seriozitatea acestuia.
La eveniment au participat președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Ion Mînzînă, deputatul Remus Mihalcea, vicepreședinții Consilului Județean Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, administratorul județului, Cristian Puiu, precum și fostul primar, Benonie Ștefan.
Printre proiectele pe care candidatul PSD Marius Manole își dorește să le implementeze și să le ducă la bun sfârșit la Aninoasa se numără:
– Reabilitare Cămin Cultural Aninoasa;
– Grădinița din Satul Slănic – obiectiv realizat cu ajutorul fondurilor europene;
– 4.5 km asfalt în Aninoasa, Valea Siliștii și Slănic – lucrare în curs de execuție;
– Sală de sport în satul Broșteni – proiect în faza de licitație finanțat prin CNI;
-Dispensar în satul Aninoasa – proiect finanțat prin CNI;
-Asfalt 5 km în toată comuna Aninoasa – proiect finanțat prin CNI;
-Introducerea canalizării în comuna Aninoasa;
-Introducerea gazelor naturale în comuna Aninoasa.