Județul Argeș intră sub cod portocaliu de vreme severă

Județul Argeș intră sub cod portocaliu de vreme severă, potrivit avertizării emise de meteorologi pentru intervalul 16 mai, ora 14:00 – 17 mai, ora 10:00. Specialiștii anunță averse torențiale importante cantitativ, cantitățile de apă putând ajunge local la 40–60 l/mp și, izolat, chiar la 70 l/mp.

Pe lângă județul Argeș, avertizarea cod portocaliu mai vizează județele Vâlcea și Dâmbovița, precum și zona montană a județelor Gorj și Prahova.

Meteorologii avertizează că ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se pot produce cantități foarte mari de apă, existând risc de acumulări pe carosabil, scurgeri importante de pe versanți și posibile inundații locale.

Totodată, în perioada 16 mai, ora 12:00 – 17 mai, ora 10:00, Argeșul se află și sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt anunțate descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50–70 km/h, vijelii și grindină pe arii restrânse.

Potrivit informării meteorologice generale, vremea se va răci accentuat începând de duminică, mai ales în regiunile sudice și sud-vestice ale țării, temperaturile urmând să scadă sub valorile normale pentru această perioadă a anului.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo severe, să curețe șanțurile și rigolele pentru a facilita scurgerea apei și să urmărească permanent informațiile transmise de autorități și de meteorologi.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI