Jean Vlădoiu: „FCSB nu va avea un meci ușor cu noi!”

Jean Vlădoiu, președintele lui FC Argeș, e încrezător că FC Argeș va reuși un nou meci mare în fața celor de la FCSB. În urmă cu două săptămâni, piteștenii au învins vicecampioana și au făcut un pas major spre play-off. Azi vor să repete figura. „Starea de spirit e foarte bună, ne dorim să luăm punct sau puncte, ca de fiecare dată. Oricum, va fi alt meci față de cel din sezonul regulat. Le-au mai revenit câțiva jucători, am văzut că au jucat foarte bine cu Farul. Băieții vor arăta altfel din punct de vedere fizic (n.r. – față de meciul cu CSU Craiova). Andrei a pregătit toată săptămâna acest meci. Eu zic că cei de la FCSB nu vor avea un meci ușor, iar ei sunt conștienți de lucrul acesta. Au jucători foarte valoroși, dar întotdeauna au câștigat greu aici”, a spus Vlădoiu, pentru GSP.ro.

Având în vedere faptul că accesul pe stadion nu mai este restricționat, antrenorul Andrei Prepeliță speră că elevii săi vor fi susținuți de un număr mare de suporteri. „Cred că oamenii vor veni la meci în număr foarte mare. Data trecută când am jucat împotriva aceluiași adversar erau restricții, acum s-au ridicat și îi așteptăm pe suporterii noștri să ne susțină. Este primul meci din play-off-ul Ligii 1 pe care-l jucăm acasă și avem nevoie de susținere. În această fază jucăm împotriva celor mai bune echipe din Liga 1, în play-off este spuma fotbalului românesc. Ne dorim o clasare pe locul 4, dar trebuie să le depășim pe Farul și FC Voluntari, echipe foarte bune. Suporterii trebuie să ne fie alături atât la bine, cât și la greu”, a spus antrenorul Andrei Prepeliţă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI