Jandarmii argeșeni au desfășurat, în perioada 8 – 14 iunie 2026, numeroase misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât la evenimente sportive și cultural-artistice, cât și în cadrul acțiunilor preventive desfășurate pe raza județului.
Potrivit unui bilanț prezentat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, efectivele instituției au asigurat măsurile de ordine publică la manifestări de amploare precum Campionatul European de Ju-Jitsu, Campionatul Național de Autocross 2026 – Cupa La Heleșteu și Archangels Fest 2026.
Totodată, aproximativ 40 de jandarmi au acționat în patrule mixte împreună cu polițiști ai IPJ Argeș.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice. Dintre acestea, 31 au fost amenzi în valoare totală de 12.700 de lei, iar alte șapte au fost avertismente. Cele mai frecvente abateri au vizat consumul de alcool în locuri nepermise, tulburarea ordinii publice, refuzul de legitimare și adresarea de injurii.
Jandarmii au sancționat și nerespectarea legislației antifumat, fiind aplicate opt sancțiuni contravenționale conform Legii 349/2002, în special în apropierea unităților de învățământ preuniversitar din județ.
De asemenea, în zonele de picnic din comunele Lerești și Arefu au fost constatate numeroase abateri. Au fost aplicate 31 de sancțiuni conform Legii 54/2012, dintre care 13 amenzi în valoare totală de 1.400 de lei și 18 avertismente.
Amenzi consistente au fost aplicate și în domeniul silvic. În urma unor controale desfășurate pe raza comunei Bascov, mai multe persoane juridice au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind contravențiile silvice. Totodată, a fost confiscată valoric o cantitate de 3,106 metri cubi de lemn de foc din specia carpen, evaluată la 757 de lei.
Pe parcursul săptămânii, jandarmii au intervenit și la 22 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care semnalau prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din Albeștii de Argeș, Arefu, Băiculești, Dâmbovicioara, Lerești, Mușătești, Valea Iașului și Topoloveni. În doar trei dintre cazuri au fost înregistrate pagube materiale, constând în atacuri asupra unor animale domestice.
Un caz mai puțin obișnuit a fost semnalat pe 11 iunie, la Câmpulung, unde jandarmii au intervenit după ce un șarpe a fost observat pe capota unei mașini parcate în incinta unui centru comercial. Reptila a fost capturată în siguranță și eliberată ulterior în mediul natural.
În total, în perioada analizată, jandarmii argeșeni au legitimat și verificat aproximativ 1.200 de persoane, folosind aplicația eDAC, destinată controalelor polițienești în spațiul Schengen.
Reprezentanții Jandarmeriei Argeș anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și infracționale în județ.



