Cel mai longeviv cameraman din Argeș, Ioan Butnicu, a fost condus, ieri, pe ultimul drum la Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești. La tristul eveniment, au fost prezenți zeci de colegi de breaslă, pentru care Ioan Butnicu a reprezentat mai mult decât un mentor, ghidându-le pașii în lumea presei.
Din păcate, nicio autoritate politică sau administrativă nu a fost prezentă la înmormântarea acestuia și nu a adus vreo coroană de flori, chiar dacă Ioan Butnicu a fost unul dintre oamenii de presă care au promovat instituțiile din Argeș decenii la rând. Singura figură politică importantă prezentă la înmormântarea lui Ioan Butnicu a fost fostul edil al Piteștiului și bunul său prieten, Tudor Pendiuc, care a asistat cu tristețe la ceremonie.
Ioan Butnicu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, după o carieră de cameraman de peste o jumătate de secol, în care a adunat o arhivă impresionată. Printre evenimentele importante surprinse de acesta se numără peste 40 de ediții ale Simfoniei Lalelelor, mii de meciuri ale echipei FC Argeș și file importante din istoria Piteștiului, precum imagini inedite cu orașul înainte de demolarea făcută de regimul comunist în anii ’70, imagini cu începerea construcției Barajului Vidraru, cu rafinăria de petrol Arpechim Pitești și imagini de colecție cu legendarul fotbalist Nicolae Dobrin.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
CITEȘTE ȘI: