Investiția în rețeaua de gaze din Făgetu (Mioveni) intră în linie dreaptă. Au început lucrările la Stația de Reglare-Măsurare

Proiectul de introducere a gazelor naturale în satul Făgetu, orașul Mioveni, a ajuns în etapa finală. În zona Morcolea au început lucrările pentru construirea Stației de Reglare-Măsurare, obiectiv esențial pentru punerea în funcțiune a rețelei de distribuție.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, care precizează că lucrările au început după o perioadă în care investiția a fost întârziată de procedurile birocratice.

„Continuăm investițiile în oraș! Au început lucrările la Stația de Reglare-Măsurare din Făgetu”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, Primăria Mioveni a achitat încă din urmă cu trei ani suma de 1,6 milioane de lei din valoarea totală de 1,898 milioane de lei a investiției. Cu toate acestea, începerea efectivă a lucrărilor la stație a fost amânată până la finalizarea procedurilor necesare.

În prezent, constructorul lucrează la amenajarea amplasamentului și la realizarea infrastructurii necesare pentru montarea stației și racordarea acesteia la sistemul de transport al gazelor naturale.

Rețeaua de distribuție din satul Făgetu este deja realizată, având o lungime de aproximativ 9 kilometri. Construirea Stației de Reglare-Măsurare reprezintă ultima etapă importantă înaintea verificării și autorizării instalației, a recepției lucrărilor și, ulterior, a punerii în funcțiune a întregii investiții.

Finalizarea proiectului va permite conectarea locuitorilor din Făgetu la rețeaua de gaze naturale, investiția urmând să intre în etapa ultimelor verificări tehnice și administrative înainte de furnizarea efectivă a gazelor.


Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI