Investirea președintelui Nicușor Dan
Ceremonia de la Palatul Parlamentului a început la ora 12:00, cu intonarea imnului de stat. Deși marcat de solemnitatea momentului, Nicușor Dan a fost calm și nu părea să aibă emoții. Președintele ales și-a ocupat locul pregătit și a rostit jurământul, potrivit Constituției.
“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Președinții Senatului și Camerei Deputaților au luat act de jurământul depus de Nicușor Dan, după care Patriarhul Daniel a oferit binecuvântarea sa noului președinte al României.
Mesajul președintelui Nicușor Dan de la tribuna Parlamentului:
„Vă mulțumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care ați avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care ați susținut-o. Societatea și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică.
Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, în limitele statului de drept, și vă invit să continuați să fiți implicați pentru a pune presiunea pozitivă pe instituțiile statului, pentru ca acesta să se reformeze. Pe termen scurt, avem problema deficitului. Statul cheltuiește prea mult față de ce își permite. Acesată chestiune poate pune în discuție stabilitatea socială.
Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară, care să-și asume reformele fiscale de care avem nevoie.E în interesul național ca România să transmită mediului instituțional un mesaj de deschidere și predictibilitate.
Cer partidelor politice să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României. Sunt convins că românii vor evalua în consecință. Pe termen lung, avem nevoie de o reformă temeinică.
Este nevoie să reducem birocrația și să digitalizăm, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială.
În ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem cheltuielile statului, să avem o guvernanță profesionistă la companiile de stat.
Trebuie să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fondurile europene și să asigurăm un cadru favorabil investitorilor.
E nevoie de digitalizarea întregului sistem de sănătate, de o strategie de investiții în infrastructura sanitară, de extinderea centrelor pentru tratarea dependențelor și de o stimulare a profesioniștilor.
În ce privește educația, e nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, e nevoie să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii, să investim în educația timpurie și este esențial să prevenim abandonul școlar.
În ce privește justiția, e nevoie ca parchetele să se focalizeze pe marile zone de corupție, este nevoie de reforma Inspecției Judiciare, de reducerea timpului de soluționare a dosarelor, este nevoie să redefinim procedurile de promovare a magistraților și să reflectăm la legea CCR.
În ce privește mediul, e nevoie de reformarea instituțiilor de reglementare și control, de reforma Romsilva, de o preocupare privind dezvoltarea urbană și de stimularea gestionării eficiente a deșeurilor.
În ce privește zona culturală, e nevoie de un program național de acces la cultură, de susținerea culturii contemporane, de punerea în valoare a patrimoniului național.
În zona socială, e nevoie de simplificarea sistemului de pensii, de reforma sistemului de prestații sociale, de dezvoltarea unui sistem de îngrijire de lungă durată și paliativă, de eliminarea obstacolelor la accesul femeilor la piața muncii.
În ce privește politica externă, este nevoie de consolidarea relațiilor trans-atlantice, parteneriatul strategic cu SUA, participarea la dialogul între UE și NATO, de participarea la arhitectura europeană de apărare autonomă, reducerea dependențelor critice, consolidarea sistemului de apărare în fața războiului hibrid, mărirea procentului din PIB pentru apărare, participarea activă în procesul de decizie la nivelul UE.
În ce privește Moldova: sprijinirea parcursului său european, consolidarea și extinderea proiectelor comune în vederea infrastructurii energetice și de transport, continuarea schimburilor culturale și academice și funcționalizarea acelor instituții care produc dificultăți – vămile și autoritatea națională pentru cetățenie.
În ceea ce-i privește pe românii din diaspora, e nevoie să eficientizăm procedurile consulare, să creăm o structură dedicată celor care doresc să se reîntoarcă acasă, în special celor care doresc să se întoarcă pentru a investi în România, […] să reușim să asigurăm o reprezentare proporțională în parlament pentru diaspora.
Acestea sunt în opinia mea prioritățile pentru anii care vin.
România are în România, în Republica Moldova, în diaspora și în teritoriile din jurul României, oameni muncitori, cinstiți, de bun simț, are meseriași care au dovedit, oameni de afaceri care au dovedit, profesioniști care au dovedit. Trebuie că oi toți împreună să concentrăm aceste energii pentru binele comun și pentru o Românie la care visăm cu toții. Toți împreună, cu toate aceste resurse, nu putem să nu reușim!”


