Inundații catastrofale în Galați. Și Argeșul este „sub atenție”
Ploile abundente care au afectat judeţul Galaţi s-au soldat cu decesul a două persoane. De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate, iar 13 tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene sunt închise din cauza ploilor abundente şi a viiturilor. În unele localităţi, apa a depăşit 1,5 metri. Localităţi din judeţul Galaţi se află sub avertizare cod roşu de ploi până la ora 10:00.
UPDATE: Crește bilanțul deceselor în urma inundațiilor din noaptea de vineri și sâmbătă. Patru persoane au murit din cauza viiturilor din Galați, județ aflat sâmbătă dimineață sub avertizare Cod roșu de ploi abundente.
Sunt patru persoane decedate, respectiv un bărbat în localitatea Pechea, unul în localitatea Dragușeni, o femeie de 86 ani în Costache Negri și o femeie de 75 ani în Corod, potrivit ISU Galați.
Reprezentanţii prefecturii Galaţi au transmis că un bărbat a murit, fiind luat de viitură, iar o femeie a fost găsită moartă în casă.
„Situația cea mai serioasă este, în acest moment, în județul Galați, localitatea Pechea. Într-adevăr, în zona respectivă au apărut cele două decese, sunt mobilizați pompierii, cel puțin la nivelul județului e ridicat nivelul de mobilizare la cel mai mare grad – la gradul 4 – iar inspectoratul general a mai mobilizat echipaje și utilaje de la încă șapte județe acolo. […] În același timp, sunt alertate și echipe aeriene de salvare care se pregătesc în cazul în care vizibilitatea și vremea vor permite să se intervină acolo, să vină în sprijin pe partea de căutare și salvare.” a declarat șeful DSU, Raed Arafat, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Localităţile afectate de viituri şi inundaţii sunt: Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Bereşti Meria şi Mândreşti. În localitatea Cudalbi, situaţia este deosebit de gravă, apa atingând o înălţime de aproximativ 1,5 metri.
„Autorităţile locale, împreună cu pompieri, poliţişti, jandarmi şi voluntari, sunt mobilizate pentru a oferi asistenţă cetăţenilor afectaţi şi pentru a remedia situaţia în cel mai scurt timp posibil.
Recomandăm tuturor participanţilor la trafic să evite zonele afectate şi să urmeze indicaţiile autorităţilor pentru siguranţa lor.
Pentru informaţii suplimentare şi actualizări privind starea drumurilor, cetăţenii sunt rugaţi să urmărească anunţurile oficiale şi să contacteze autorităţile competente”, transmite IPJ Galaţi.
Circulaţia rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil pe mai multe drumuri, dintre care și unul național și două județene, din cauza aluviunilor de pe carosabil.
În continuare se intervine în localităţi din judeţul Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse.
Pentru gestionarea situaţiilor înregistrate, la nivel central au fost întreprinse următoarele măsuri: monitorizarea şi coordonarea situaţiei din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
Realizarea manevrei de forţe şi mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin suplimentarea în judeţul Galaţi cu 5 bărci din judeţele Brăila, Buzău, Tulcea şi Vrancea pentru căutarea şi salvarea persoanelor surprinse de viitură.
Totodată, în urmă cu scurt timp, tot pentru judeţul Galaţi, a fost suplimentat dispozitivul cu alte 4 bărci din judeţele Vaslui, Ialomiţa, Bacău şi Buzău.
De asemenea, la nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri: transmiterea prognozelor, avertizărilor, înştiinţărilor şi informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autorităţile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun; menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
Instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase; activarea grupei operative la nivelul a 9 judeţe (Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vrancea şi Vaslui; emiterea a 6 mesaje de informare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 judeţe (Argeş, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui) şi a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 judeţe (Bacău, Galaţi, Neamţ şi Vaslui);
Creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi, precum şi creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Detaşamentului de Pompieri Bacău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău.