19.7 C
Pitești
22 mai 2025

Întâlnirea primarului Cristian Gentea cu asociațiile din cartierul Trivale

Întâlnirea primarului Cristian Gentea cu asociațiile din cartierul Trivale

Ieri, 7 mai, începând cu ora 17.00, a avut loc în Sala de sport a Școlii nr.12 întâlnirea, din această nouă serie, a echipei administrative a Primăriei Pitești cu asociațiile de proprietari din cartierul Trivale.

Primarul a venit însoțit, ca de obicei, de directorii principalelor servicii din primărie sau societăți subordonate Consiliului local.

Primarul Cristian Gentea a prezentat proiectele primăriei derulate în acest cartier, printre care extinderea Școlii 13 și noua parcare semiautomatizată, ce va fi construită pe strada Frasinului – ce va fi practic prima parcare  „smart” din Pitești. Contractul a fost semnat în ianuarie, potrivit acestuia noua parcare supraterană va trebui să fie gata în 10 luni de la începerea lucrărilor.

Nouă parcare întinsă pe cca 4500 mp va avea 4 niveluri (P+3E), peste 200 de locuri de parcare, patru stații de încărcare vehicule electrice, loc de joacă pentru copii, sisteme inteligente de acces și supraveghere video.

Președinții și administratorii prezenți, dar și cetățenii, au avut posibilitatea de a-și prezenta problemele de rezolvat cu sprijinul primăriei sau propunerile privind îmbunătățirea activității asociațiilor.

A fost discutată și problema declarării corecte a numărului de persoane care locuiesc în apartamente, pentru plata taxei de salubrizare. Tot mai mulți cetățeni nu declară corect, iar primarul a solicitat ajutorul administratorilor în acest sens. Vor fi făcute controale iar cei care nu declară corect vor fi amendați.

Reprezentanții asociațiilor au adus în atenția primarului unele probleme, urmând a fi luate măsuri de rezolvare. În general acestea au fost din domeniul salubrizării, toaletării copacilor și întreținerii spațiului verde sau respectării ordinii și liniștii cetățenilor. Au mai fost și alte probleme semnalate, dar care nu sunt de competența primăriei, ci țin strict de asociații sau de alte organe ale statului.

Urmează întâlniri pe fiecare cartier, până acum, în această serie, au avut loc doar cu cartierele Găvana și Trivale.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress