-1.9 C
Pitești
12 feb. 2025

„Inițiativa propusă în proiectul „România Educată” face discriminare între elevi!”

Asociațiile Elevilor din toată țara protestează față de ințiativa din proiectul „România Educată” de a introduce obligativitatea examenelor de admitere la unitățile de învățământ unde cererea este mai mare decât oferta.

„Inițiativa de a introduce examene de admitere la liceele unde cererea este mai mare decât oferta va produce o profundă inechitate în rândul elevilor. Aceste examene de admitere vor fi concepute la nivel de unitate de învățământ, astfel neexistând un standard unitar de evaluare al elevilor. Din pricina acestei descentralizări, elevii vor trebui să învețe nu doar pentru evaluarea națională, ci şi pentru examenul de admitere la liceul dorit.

Fiecare unitate de învățământ va avea libertatea de a concepe examene diferite, care vor avea la bază diferite tipuri de exerciții. Examenele de admitere nu vor fi concepute precum examenele naționale, de experți în programă, ci de profesorii liceului, iar calitatea şi lipsa uniformității examenelor se va simți în rândurile elevilor.

Examenele de admitere vor promova nepotismul şi practicile ilicite în învățământ. Elevii care fac meditații cu profesorii care concep examenele vor avea un imens avantaj în fața celorlalți. Profesorul va ştii ce fel de exerciții se vor da la examenul de admitere şi îşi va pregăti elevii foarte bine pentru ele. Mai mult, elevii nu vor putea parcurge toate tipurile de exerciții la școală, fiind nevoiți să se pregătească singuri pentru acest examen de admitere, încurajându-se astfel fenomenul meditațiilor.

Solicităm Guvernului să păstreze modul de desfășurare al înscrierii la liceu ca și până acum, pe baza mediilor de la Evaluarea Națională!”, se arată în comunicatul Asociațiilor Elevilor.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site