Incompetență sau… trădare?

A trecut, aproape neobservată, Săptămâna patimilor pentru creștinii ortodocși, fără zgomot, fără ifose, fără văicăreli. Am sesizat mult zgomot, de cele mai multe ori teatral, în zona „patimilor politice”, cu mulți „trimiși” ai Domnului „nu născuți ci făcuți” să ne învețe cum și ce să facem, ce să vorbim, când să vorbim, cât să clipim, cum să ne aliniem și să ne deplasăm în ritmul și cadența impusă de Ei. Așteptam o schimbare de atitudine acum, în Săptămâna Luminată dar, se pare, că mulți, foarte mulți dintre cei care ne spun despre … „singura soluție” – adică tot Ei, au „ascultat” glasul Domnului și au luat lumină dar nu pentru sufletul și mintea lor ci pentru Facebook – postări grotești, chiar prostești, să-i vadă lumea. Mai mult, acești … „Luminați” (nu am zis „Iluminații” lui Pierre-André Taguieff – pentru cei care au citit această capodoperă), cu un limbaj dual sau nonverbal (vezi prinzătorii de muște infiltrați în guvern) – adepții concubinajului modern pregătiți pentru acțiuni de „gherilă” politică, vor să împartă „dreptatea lor” adusă de la alții în detrimentul acestui neam „agățat” de speranțe și iluzii.

După Săptămâna Luminată așteptăm votul membrilor social-democrați privind retragerea (rămânerea) la guvernare. În aceste „jocuri politice” îndrăznesc să afirm că … nimic nu se va schimba – ori se va „greși” la numărarea voturilor și … rămâne „tot așa”, cu mintea și sufletul lângă Bolojan flancați de „nemuritorii” de pe cheiul Senei, sau referendumul va fi „boicotat”, cum spunea un membru vocal dar realist – pe noi ne-au întrebat când au făcut „casă” cu Fritzii și Bolojenii? Rămâne să vedem dacă intuiția îmi joacă feste sau ,,marea privatizare” a companiilor de stat, cele profitabile, aflate în sarcina doamnei cu ,,lupa” reprezintă bomboana de pe … tortul afacerilor mizerabile ale trepădușilor lui Bolojan, ,,mascați” în strategiile ,,reformei”!

Tot în această perioadă, la vecinii noștri de la vest, au avut loc alegeri parlamentare precedate de … săptămâna Orbului. Așa că „orbiți” de promisiunile venite de la Bruxelles, ignorând realitățile mondiale, electoratul maghiar a purces la … „descălecarea” lui Orban și calificare la conducerea țării a unui maghiar de la Tisza pe care numele nu îl trădează – Magyar (Peter). Mi-a fost teamă că Orban, având încă toate prerogativele constituționale anulează alegerile pe motiv de … „vom demonstra în viitorul apropiat”! Nu a făcut-o, deci nemțoaica de la U.E. este liniștită și își continuă discret planul existent în capul tuturor Fritzilor – Revanșa!

A „plecat” Mircea Lucescu    

Nu este o știre este doar o completare, la miile de expresii și cuvinte frumoase pe care le-am auzit și la care subscriu din toată inima, pe care o consider necesară. Nenea Mircea, cum îi spuneau cei mai tineri din jurul său, a fost un profesionist desăvârșit – jucător și antrenor, un mare caracter, un exemplu, nu doar pentru oamenii din fotbal ci, în mod deosebit, pentru nonvalorile cu funcții, pentru ,,aplaudacii” pricepuți la toate, împinși de bani și relații în zone decizionale.

Domnul „Il Luce” nu a pregetat să preia Echipa Națională pentru a aduce o bucurie românilor sperând într-o calificare la Mondiale. Dar a omis că la Națională nu mai sunt jucători crescuți în spiritul și devotamentul colegilor din generația sa – se joacă pe bani, bani mulți, sunt orgolii și interese, chiar dacă jucătorii au fost alintați cu … „Generația de suflet”. Lecția de patriotism a lui Mircea Lucescu valorează mai mult decât o calificare însă pentru inima și sufletul său mare nu a fost suficient. În seara zilei de 26 martie 2026, după ultimul fluier al arbitrului meciului de baraj cu Turcia de pe stadionul Beșiktaș Park, Lucescu s-a „retras” nu de la Națională ci din ,,lupta” cu viaţa, iar pe 7 aprilie a.c. ne-a părăsit definitiv.

Dacă, acest mare caracter, acest om deosebit nu se „înrola” la această bătălie pentru țara sa, sigur rămânea o legendă vie a fotbalul românesc. Mulțumim, domnule Mircea Lucescu!

Şi ei sunt copiii ţării!

Luni, 6 aprilie 2026, un copil de 12 ani, aflat într-un apartament de tip familial din Pitești, a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea, forțând ușa de la balcon! Înțeleg că autoritățile investighează cazul și sigur, mortul este vinovat!

În urma acestei tragedii am câteva întrebări: – ce regim are apartamentul, închiriat sau achiziționat prin cumpărare?; – cine a fost proprietarul (are legătură cu sfera politică?) sau încă își ia chiria de la o instituție depășită de realitatea zilelor noastre?; – câte camere are apartamentul?; – câți copii locuiesc și – câți supraveghetori, educatori, infirmiere, personal medical au lângă ei? Un copil de 12 ani cu nevoie de educație, de viață socială nu-și găsește, la etajul al patrulea, în regim de … ghetou, liniștea sufletească și echilibrul emoțional!

Cred că trebuie regândit acest regim de tip… ,,familial” care este departe de standardele unor minime condiții sociale.

 Ultima oră

Vine auditul de la MEC pentru a treia oară având ca scop … Hotărârile judecătorești ale profesorilor. Vom fi aproape și vom gestiona cheltuielile cu acești … „căutători de aur” în deșertul lui Bolojan.

Noi, fără să apelăm la un contract cu … Pfizer, vom continua tratamentul cu omologatul …

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI