13.3 C
Pitești
29 apr. 2025

Încep lucrările la secțiunile montane din A1 Sibiu – Pitești

Încep lucrările la secțiunile montane din A1 Sibiu – Pitești

Anul 2024 vine cu speranțe noi în ceea ce privește începerea lucrărilor efective pe două loturi ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, practic cele mai grele. Astfel, perioadele alocate proiectării acestora s-au cam terminat, așa că e de așteptat să înceapă lucrările pe aceste două loturi, resoectiv 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni).

A1 Sibiu – Pitești, Lotul 2 (Boița- Cornetu) – 31,33 km

Contractul cu constructorul turc Mapa-Cengiz a fost semnat în februarie 2022, fiind în valoare de 4,25 mld lei. Contractul presupunea 18 luni de proiectare, calculate de la momentul ordinului de începere a lucrărilor, în iulie 2022. Practic, acum ar trebui ca turcii să finalizeze Proiectul tehnic, lucru ce încă nu s-a întâmplat.

Totuși, sunt șanse bune ca în 2024 să vedem niște lucrări măcar parțiale în baza unei autorizații de construire parțială. Vorbim de unul dintre cele mai grele tronsoane de autostradă din România, cu zeci de poduri și viaducte și nu mai puțin de 7 tuneluri forate de executat.

A1 Sibiu – Pitești, Lotul 3 (Cornetu – Tigveni) – 37,4 km

Contractul cu constructorul italian WeBuild (fost Astaldi) a fost semnat în august 2022, fiind în valoare de 5,33 mld lei, și presupunea un termen de 12 luni proiectare, calculat de la data de 1 februarie 2023 când a venit ordinul pentru începerea lucrărilor. Practic, Proiectul tehnic ar trebui să fie gata și prezentat peste o lună, urmând ca apoi să treacă prin etapele de aprobare până la autorizarea lucrărilor și demararea șantierului.

Cu siguranță vom vedea în 2024 lucrări demarate și pe această secțiune. Chiar și așa, termenul de execuție este unul mare – 45 de luni – pentru că discutăm din nou de unul dintre cele mai grele loturi din țară: zeci de pasaje, viaducte și poduri, dar și cel mai lung tunel al întregii autostrăzi – Tunelul Poiana, de 1,7 km lungime.

Foto: Cele două secțiuni ale Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești

CITEȘTE ȘI: Mobilizare exemplară pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress