Incendiu violent la un depozit de pe A1, lângă București. Nori imenși de fum negru

Incendiu violent la un depozit de pe A1, lângă București. Nori imenși de fum negru

În aceste momente, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din incinta unui parc logistic, pe A1 la km 23 (Depozitul de haine LPF).

Incendiul se manifestă cu degajări de fum, la nivelul acoperișului, la panourile fotovoltaice și în interiorul depozitului.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Detașamentul Giurgiu, Secției Mihăilești și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov cu:

– 12 autospeciale de stingere
– 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime
– o autospecială prevăzută cu instalație de hidroperforare
– două cisterne
– o descarcerare
– o ambulanță SMURD.

În sprijin, se deplasează și autospeciala cu roboți.

Aceștia au constatat faptul că în interiorul halei se află cutii cu haine și încălțăminte.

Având în vedere faptul că sunt degajări mari de fum, a fost emis mesaj RO Alert în localitățile Joița, Bolintin-Deal, Bolintin Vale, Florești-Stoenești, Cosoba, Săbăreni și Ulmi.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI