Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din comuna Bradu, satul Geamăna, mobilizând mai multe forțe de intervenție pentru limitarea pagubelor și protejarea locuințelor din vecinătate.
Potrivit primelor informații, flăcările se manifestă generalizat la o casă bătrânească, afectând o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Incendiul prezintă pericol de extindere la alte două locuințe aflate în imediata apropiere.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentele Bradu și Pitești, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. De asemenea, acționează și personalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
![]()
Având în vedere evoluția incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere, pentru a preveni propagarea flăcărilor la clădirile învecinate.
În acest moment, pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza izbucnirii focului și eventualele pagube urmează să fie stabilite după finalizarea intervenției.


