În urmă cu circa o oră, a fost semnalat un incendiu de vegetație uscată în cartierul Tudor Vladimirescu. Până acum pompierii argeșeni au mai intervenit, pe parcursul zilei de azi, în alte 7 cazuri de incendii la vegetație. Nici nu au avut timp să-și tragă sufletul că a trebuit să o ia de la capăt. Incendiul se manifestă în mai multe focare, împărțite pe o distanță apreciabilă.
Pentru că incendiul este destul de extins (vezi video) și se manifestă și pe malul râului, în ajutor se mai deplasează încă o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă cu o barcă.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că incendiile de vegetație uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale semnificative.
Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, vă rugăm să respectați următoarele prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.